Home / Reportaj / (GALERIE FOTO) Viscri 32 – o adresă de ţinut minte. O deveancă şi un bucureştean îşi resetează viaţa deschizând un restaurant într-o şură din „satul Prinţului Charles”
Sursa foto: Flash photography
Sursa foto: Flash photography

(GALERIE FOTO) Viscri 32 – o adresă de ţinut minte. O deveancă şi un bucureştean îşi resetează viaţa deschizând un restaurant într-o şură din „satul Prinţului Charles”

Mara şi Alexu au renunţat la agitaţia din Bucureşti şi au deschis primul restaurant din Viscri, cel mai „turistizat” sat din România. Au investit deja o avere, dar mai au de lucru (şi de cheltuit). Vorbesc însă cu atâta pasiune despre ce vor să facă încât n-ai cum să crezi că nu vor reuşi. De fapt au şi reuşit deja: deţin un loc senzaţional prin cât de tradiţional şi de plăcut poate să fie.

Un mic panou pus la poara unei case albastre din Viscri (nu cea a prinţului Charles, ci una, mai sus, pe dreapta uliţei principale) îţi arată că, de fapt, aici ar fi un restaurant. Intri în curte, dai de un „pavaj” tradiţional cu pietre de râu bine înfipte în pământ. Pe dreapta, în casă, linişte totală. Mai în sus, uşile noi ale clădirii care a fost o dată o şură îţi indică faptul că mai ai de făcut câţiva paşi.

Restaurantul din şură

Odată intrat în țură, masa de tâmplar făcută, normal, din lemn te derutează puţin. „Nu, nu ai nimerit în atelier ci în restaurant” par a-ţi spune mesele şi laiţele (bănci tradiţionale din lemn) vopsite în culori diferite. Locul e încântător. Aproape totul e din lemn şi făcut aşa cum văzuseşi la bunici, ori la străbunici acasă (prin Ardeal). Metal vezi doar pe la balamalele unui dulap vechi de bucătărie care tronează pe partea opusă intrării, ori pe la lămpile a căror vechime pare să fie aceeaşi cu cea a descoperirii curentului electric. Motivele populare sunt la ele acasă şi pe ţesăturile puse pe laiţe, ori pe pereţi, dar nu sunt deloc expuse în exces. De fapt, nimic nu pare a fi excesiv aici. Poate doar colţul în care stau câteva dintre ingredientele greu perisabile specifice toamnei, la rândul lor, frumos aşezate în coşuri de nuiele, într-un colţ al spaţiului, mai aproape de bucătărie. Legături de ceapă, sau de flori uscate (levănţică, flori de câmp, busuioc şi altele – nu puneţi un bărbat să facă diferenţa dintre ele mai ales când sunt uscate) ornează tavanul. Cămăşi tradiţionale primite de la bunici ori străbunici completează „tabloul” superior al localului care, de la primul contact vizual, te face să te simţi mai bine decât orice restaurant „de fiţe” din Bucureşti ori de oriunde altundeva.

Casa albastră

De la restaurantul din şură până la casa care poate găzdui, deocamdată, maximum şase persoane, sunt vreo 35 de metri. În curte, singurele elemente de import sunt două hamacuri în care mai au un pic şi adorm la soare doi tineri. Fântâna e la fel ca-n urmă cu 100 de ani, iar „bătătura” din faţa casei albastre e mobilată doar cu două scaune  din fier forjat şi o masă, toate vechi, dar înnoite cu trei pere lăsate aici, pentru cui îi e poftă. Holul casei (vechea prispă „închisă” de precedentul proprietar – aveam să aflăm apoi) e nici gol şi nici încărcat. Doar piese de mobilier originale transilvane şi aici. Camerele sunt cel puţin la fel de încântătoare şi primitoare ca restaurantul din şură. Nu sunt camere „renovate” ci de-a dreptul restaurate, cu echipe de restauratori şi cu sfaturi de la specialişti în domeniu. Podelele sunt cele originale, ale casei, grinzile la fel. Mobilierul e cumpărat, în mare parte, din zona Braşov – Sibiu. Nu lipseşte patul săsesc „supra-etajat”. De fapt, e vorba de un pat înalt din al cărui „sertar” se scoate, un al doilea pat. Ferestrele camerelor? Nici vorbă de termopane! De fapt, termopanele sunt interzise în Viscri. Singurul element „modern” ale celor două camere din mini-pensiunea de la Viscri 32, este faptul că au, fiecare, baie proprie. Dar şi baia pare a fi una veche de cel puţin 70 de ani, mai ales cea în care chiuveta e înlocuită de un lighean rotund de tablă căruia i s-a dat o gaură pe mijlocul fundului (genială idee). La fel ca-n camere, e prezentă aceeaşi idee: nici exces, dar nici ceva care să lipsească din ce e necesar.

Colectiv – declicul unei „nebunii” cu rezultat superb

Mara Oană are 32 de ani, şi e, de loc, din Deva. După liceu a plecat la facultate, a terminat dreptul şi a profesat ca avocat în Bucureşti. Alexu Toader are 31 de ani, e născut – crescut în Bucureşti, iar în viaţa de dinainte de Viscri a fost art director. „Încă mai sunt” spune el. Şi, da, este, pentru că el pare a avea ultimul cuvânt când vine vorba de tot ce înseamnă reconstrucţie, reamenajare şi redecorare a locului.

„Veniserăm la Viscri, la o cafea, la nişte prieteni. Ne întorceam de la Deva la Bucureşti, în mare grabă, prin Mediaş, de unde aveam ceva de luat. Când a ajuns aici Mara, deşi ştia că suntem grăbiţi, s-a relaxat atât de tare încât începuse să spună c-ar vrea să rămânem peste noapte. N-am rămas”, povesteşte Alexu. „Apoi a venit Colectiv. Noi ne-am ocupat şi de o cafenea, Acuarela, în Bucureşti. Fratele meu se ocupă acum de ea. Am fi putut să păţim exact la fel cum au păţit ei (patronii de la Colectiv – n.red.). Ne-am dat seama că trăim şi locuim într-un mediu toxic. Pe de altă parte am avut prieteni care au murit la Colectiv şi ne-am pus problema: «Locuim în oraşul ăsta, ieşim în oraş şi nu e deloc corect ce se întâmplă aici», a adaugă tânărul.

La doar câteva zile după tragedia de la Colectiv, Mara şi Alexu căutau casă de vânzare în Viscri.

Un început solicitant

Sursa foto: Flash photography
Sursa foto: Flash photography

Au cumpărat-o pe cea mai ieftină: 40.000 de euro. Ar fi vrut-o pe alta, care avea şura mai mare, dar proprietarii n-au fost de acord cu 49.000 de euro, toţi banii pe care-i aveau atunci cei doi tineri. Pe lângă cheltuiala pentru achiziţionarea gospodăriei săseşti, a cărei suprafaţă totală nu depăşeşte 2000 de metri pătraţi cu tot cu livadă şi curte, au venit apoi cheltuielile cu amenajatul şi, mai ales, renovatul: vreo 100.000 de euro (până acum). „Mai vrem să amenajăm două camere în mansarda casei. Noi ne-am făcut un apartament în podul şurii. Unii localnici încă mai spun «Vaiii, săracii, dorm în şură»”, spune Mara amuzată.

Au reuşit să-şi deschidă restaurantul doar în vara acestui an. Fără eveniment de lansare, fără promovare pe facebook, fără… nimic. Nici nu era nevoie, pentru că, doar în august, anul acesta, la Viscri au ajuns 12.000 de turişti, o cifră imensă pentru un sat, fie el şi bine conservat (se estimează că în tot anul 2017, numărul turiştilor care „bifează” Viscri va depăşi 60.000). „După un şir de tentative de deschidere eşuate din cauza a tot felul de ghinioane şi evenimente neplăcute, într-o zi de joi, parcă, i-am spus Marei «Găteşti şi tu ceva?». Ea a spus «Da», eu am deschis poarta şi-n 10 – 15 minute au apărut şi primii clienţi: două cupluri de români. A doua zi am chemat şi colegele din sat, la lucru”, povesteşte Alexu. Apoi, toată vara, Mara a stat 12 ore pe zi în bucătărie iar Alexu 12 ore pe zi a fost ospătar. Cu excepţia zilelor de marţi. Marţea, cei doi bat zona-n lung şi-n lat ca să cumpere tot ce le trebuie pentru restaurant şi nu găsesc în Viscri. Şi cumpără doar de la ţărani cu atestat de producător. De la supermarket iau doar băuturile şi… detergenţii.

Fără „complicăciuni”

Mara şi Alexu spun că au decis să-şi deschidă un restaurant după ce s-au consultat şi cu sătenii, dar şi cu proprietarii de pensiuni din sat. Unii le sunt prieteni atât de buni încât i-au ajutat de la început, chiar dacă, teoretic, cei doi tineri urmau să fie „concurenţă” pentru ei. În Viscri, sunt vreo şase pensiuni, plus vreo opt case de-nchiriat. Nu exista însă niciun restaurant, iar numărul turiştilor care vin fără să aibă intenţia de a dormi aici, dar ar dori să ia prânzul, de exemplu, e foarte mare. „Turiştii vin, văd «palatul prinţului» (mulţi sunt dezamăgiţi când constată că e vorba doar de o casă săsească), plătesc doar biletul de la biserica fortificată, mai cumpără un suvenir ori o pungă de chipsuri şi… alţi bani care să rămână comunităţii nu lasă pentru că nu au unde. Aşa ne-am decis să facem restaurant, deşi ne-ar fi fost mai simplu să avem o pensiune” spune Alexu.

Sursa foto: Flash photography
Sursa foto: Flash photography

Despre mâncare am fi vrut să vorbim cu Mara, bucătăreasa-şefă, dar se făcuse deja ora prânzului şi grupuri de turişti români, francezi şi chiar olandezi, începuseră să-şi facă apariţia, aşa că s-a „ascuns” în bucătărie. Ne-a lămurit tot Alexu: „Dacă luăm o telemea foarte bună din Munţii Ciucaş, înseamnă că ies cum trebuie «Cartofii ciobanului». Oferim mâncare simplă, onestă, cu ingrediente bune, fără «complicăciuni». Toată mâncarea e diferită: viţelul e de-aici din sat, roşiile la fel şi au gustul ăla exploziv. Sunt trei elemente: ingrediente de la ţărani, mâncare proaspătă şi gătită încet, ardeleneşte”.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

IMG_3713

Primul târg modern al pădurenilor, la Ghelari (GALERIE FOTO)

Un proiect cu finanţare elveţiană îşi doreşte să scoată din amorţeală două dintre cele mai …