NEWS ALERT:
Home / Actualitate / Frig de crapă pietrele. -22,3 grade Celsius au fost înregistrate la Deva, în noaptea de luni spre marți. Un bărbat a decedat din cauza hipotermiei, iar alte șapte persoane au avut nevoie de ajutor
deschidere

Frig de crapă pietrele. -22,3 grade Celsius au fost înregistrate la Deva, în noaptea de luni spre marți. Un bărbat a decedat din cauza hipotermiei, iar alte șapte persoane au avut nevoie de ajutor

Noaptea de luni spre marți a fost cea mai geroasă din ultimii ani. La Deva, mercurul s-a oprit la -22,3 grade Celsius, potrivit măsurătorilor stației meteo din municipiu. Codul portocaliu de ger persistent a fost menținut și toată ziua de ieri, iar autoritățile au fost în alertă maximă. Șapte persoane au fost afectate de hipotermie, dintre care doi bărbați sunt în stare gravă. De asemenea, frigul a făcut prima victimă din județ, de anul acesta.

Meteorologii hunedoreni estimează că frigul se va mai potoli spre sfârșitul acestei săptămâni. „Cu o temperatură de minus 22,3 grade Celsius, noaptea de luni spre marți a fost cea mai friguroasă din acest an. Foarte frig a fost și în noaptea de sâmbătă spre duminică, temperatura înregistrată atunci la Deva fiind de minus 20,9 grade Celsius”, a declarat marți, pentru Agerpres, șeful Stației meteo Deva, Marcel Achimescu. Minima absolută înregistrată în municipiul Deva a fost consemnată pe data de 1 ianuarie 1963, când mercurul din termometre a scăzut la minus 31,6 grade Celsius.

O persoană a murit din cauza frigului

În cele 257 de misiuni de patrulare, desfășurate în timpul nopții, au fost implicate forțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (190 de patrule), Inspectoratului pentru Situații de Urgență (36 de patrule), Inspectoratului de Jandarmi Județean (16 patrule), Poliției Locale (14 patrule) și Inspectoratului de Poliție Județean (o patrulă). „Până în această dimineață (ieri dimineață), șapte persoane au fost preluate de pe strada din Vulcan, Petroșani, Hunedoara și Prăvăleni și dintr-o curte din Brad. Patru persoane au fost transportate cu hipotermie la Unitatea de Primiri Urgențe, în timp ce alte trei au fost cazate la centrele de primire”, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maiorul Anemona Doda. Bărbatul preluat dintr-o curte din Brad a fost găsit în stare gravă, în hipotermie și cu un traumatism cranio-cerebral, și a fost transportat de Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara la Unitatea de Primiri Urgențe. Un alt bărbat preluat ieri dimineață, în hipotermie și stop cardio-respirator, din localitatea Prăvăleni, a fost resuscitat la Centrul de Primiri Urgențe, din Brad. Aseară, în jurul orei 17, autoritățile au anunțat că un bărbat a murit din cauza frigului năprasnic. „Echipajul de prim ajutor al SMURD Vulcan a descoperit într-o baracă, neîncălzită, situată pe strada Bazinului, din municipiul Vulcan, un bărbat, cu identitate necunoscută, de aproximativ 50 – 60 de ani decedat în urma unui șoc hipotermic”, a mai spus maiorul Anemona Doda.

Medicii spun că semnele hipotermiei sunt: frisoanele intense, somnolența și tulburări ale stării de conștiență, rigiditatea mâinilor și picioarelor sau apariția dificultăților în vorbire.

Pentru a face față gerului, hunedorenii sunt sfătuiți să poarte haine groase în mai multe straturi, căciulă și mănuși, să se hidrateze, să consume legume și fructe, și să evite consumul băuturilor alcoolice. De asemenea, deplasările pe distanțe lungi ar trebui evitate.

Trenuri întârziate, mai bine de două ore

În cursul nopții de luni spre marți, două trenuri de călători au înregistrat, pe teritoriul județului Hunedoara, întârzieri de peste 150 de minute din cauza defecțiunilor apărute, din cauza gerului, la sistemul electric al locomotivelor. Este vorba despre trenul personal 2007, ce face legătura între Simeria și Petroșani, și un tren accelerat care circula pe ruta Bucureşti – Cluj. Până azi-noapte, inspectorul șef al ISU Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, a dispus continuarea monitorizării situațiilor generate de codul portocaliu în județul Hunedoara, de la nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, alcătuit din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului de Poliție, Direcției de Sănătate Publică, Drumurilor Naționale, Sistemului de Gospodărire a Apelor, E-nel, Delgaz Grid și Regionalei CFR.

Peste 2.000 de elevi nu vor face școală nici astăzi

Aproximativ 2.200 de elevi din trei școli hunedorene nu vor merge la școală nici astăzi. Deși, în cursul zilei de ieri, meteorologii nu au mai emis vreo atenționare valabilă și pentru ziua de miercuri, totuși conducerea unităților școlare a luat decizia de a suspenda cursurile încă o zi sau două. Este vorba despre Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Vulcan, acolo unde orele vor fi reluate abia vineri, și de școlile din Romos și Lunca Cernii, unde elevii vor merge la cursuri joi.

Despre Livia BOTICI

Citește și

SONY DSC

PNL Hunedoara se decimează. Arion nu-şi mai dă demisia, iar Florin Roman îi arată uşa. După Bejinariu, pleacă şi Nicuşor Ştefan. Ex-pedeliştii rămaşi încearcă o mişcare de rezistenţă.

Viorel Arion, liderul organizaţiei municipale din Hunedoara a PNL, a decis să nu-şi mai înainteze …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *