NEWS ALERT:
Home / Sport / Fotbal Liga a III-a. Hunedoara joacă acasă, Deva în deplasare
Cetate Deva Watermark3718

Fotbal Liga a III-a. Hunedoara joacă acasă, Deva în deplasare

După o etapă în care au ajuns vecine de clasament, ocupând locurile 6 şi 7 în seria a patra, cele două echipe hunedorene continuă cu un moral bun întrecerea din Liga a treia. Runda trecută FC Hunedoara a revenit cu primul punct din deplasare în acest retur, iar Cetate Deva beneficiază de o serie extraordinară, fiind revelaţia campionatului în această primăvară.

Ambele sunt programate să joace sâmbătă în etapa aceasta, FC Hunedoara acasă cu Măgura Cisnădie, Cetate în deplasare cu CS Ineu.

FC Hunedoara – Măgura Cisnădie

FC Hunedoara abordează acest meci de pe poziţia a şasea a clasamentului, cu 31 de puncte acumulate în 20 de meciuri, în timp ce Măgura se află pe locul 9, cu 26 de puncte din 19 meciuri. Hunedorenii sunt decişi să meargă mai departe cu seria pozitivă a jocurilor de pe teren propriu, unde sunt neînvinşi în acest retur de campionat şi au reuşit în ultimele două partide tot atâtea victorii.

„Sigur că ne dorim să continuăm acest parcurs bun, asta am vorbit cu băieţii în săptămâna aceasta. Jocul a început să meargă, s-a văzut şi la Becicherecu, unde pe lângă cele două goluri marcate ne-am creat numeroase ocazii, dar am ratat extrem de mult. Doar una sau două dintre ele dacă le mai fructificam, veneam cu toate trei punctele. Adversarul de sâmbătă este unul pe care îl cunoaştem bine, am jucat împotriva sa două meciuri de pregătire în această iarnă. Le ştim punctele forte, punctele slabe, totul e să le blocăm pe primele şi să le exploatăm pe celelalte. Măgura e neînvinsă în acest retur, ea şi Deva sunt revelaţiile returului. Din păcate au reapărut ceva probleme cu accidentările. Pe lângă Sandu Remus, pe care abia de luni îl vom avea la antrenamente, îi mai avem incerţi şi pe Maghici, care abia săptămâna aceasta a reluat pregătirea, şi pe Mardare, care a acuzat o contractură musculară şi nu a putut participa la antrenamentul de ieri (n. red. miercuri). Asta când ne bucuram că, în fine, după 14 săptămâni de la reluarea pregătirilor ajunsesem să avem un singur accidentat în lot, de la patru – cinci câţi erau frecvent indisponibili. În aceste condiţii nu vă pot oferi un prim 11, nu m-am decis încă, voi vedea până la ora meciului în funcţie de starea de sănătate a jucătorilor”, a declarat Mircea Alic pentru Glasul Hunedoarei.

CS Ineu – Cetate Deva

Adversara devenilor ocupă locul 11, cu 23 de puncte în 19 jocuri. Cetate se prezintă la Ineu de pe locul 7, cu 26 de puncte tot din 19 jocuri. Antrenorul Marius Sîrbu are unele probleme de efectiv, după felul în care arbitrul a împărţit cartonaşele ca la o lichidare de stoc în partida din etapa precedentă (reamintim, au fost atunci 13 cartonaşe galbene şi trei roşii într-un meci obişnuit de campionat, fără durităţi şi fără nici un fel de altercaţii). Astfel, Kelemen, Lintaru şi Suciu vor lipsi după avertismentele – cel puţin două dintre ele absolut gratuite – pe care le-au încasat în partida cu Ighiul, iar Doda este în continuare indisponibil. Va reintra însă Buzducea, care şi-a ispăşit etapa de suspendare la meciul cu Performanţa.

„Ne aflăm pe un traseu ascendent şi am dovedit că avem şi continuitate în rezultate pozitive, ceea ce desigur ne bucură. Am învins în etapa trecută o echipă foarte bună, care trage în continuare la promovare cu şanse reale, în ciuda înfrângerii pe care i-am administrat-o. Totul e să rămânem echilibraţi, să continuăm să ne pregătim la fel şi să ne îmbunătăţim constant calitatea jocului. Eu cred că în doi ani ne putem aştepta la lucruri frumoase de la această echipă tânără şi de perspectivă, care joacă un fotbal curat, de calitate”, spune Marius Sîrbu.

În ceea ce priveşte alcătuirea primului 11 în condiţiile absenţelor de mai sus, Grunţă ar putea prelua postul de fundaş dreapta ocupat în mod obişnuit de Kelemen, iar Boloş ar fi titular în atac în locul lui Lintaru, mai ales după modul în care a intrat în joc în ultima partidă, când a obţinut penaltyul din care s-a marcat golul victoriei.

Echipa probabilă a lui Cetate: Raţ – Grunţă, Mintaş, Dosan, Doboş – Făgărăşanu, Vajda, Boldea, Buzducea – Pribac, Boloş

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_7973

Un nou derby la Deva pentru Autobergamo

După calificarea senzaţională în Elite Round din UEFA Futsal Cup, Autobergamo reia astăzi întrecerea internă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *