glasul-hd.ro Web analytics

Sport

A fost odată un derby: Autobergamo – City’us

Duminică, de la ora 18, Sala Sporturilor din Deva găzduieşte ceea ce a fost până acum un an nu doar un simplu cap de afiş al Ligii întâi, ci DERBYUL futsalului românesc: Autobergamo Deva – City’us Târgu Mureş. Este – sau mai bine zis era – disputa care ani la rând a decis campioana ţării, iar aceste două echipe îşi împărţeau între ele toate trofeele interne, adică titlul, Cupa şi Supercupa României.

Desigur, din echilibrul disputelor de atunci nu a mai rămas la ora actuală nimic. Foştii componenţi ai City’us au plecat care încotro – câţiva dintre ei au ajuns chiar la Deva – atunci când la Târgu Mureş nu au mai existat condiţii financiare, în timp ce Autobergamo s-a întărit continuu, ajungând să se confunde practic cu naţionala României.

În concluzie, chiar dacă nu se pune problema învingătoarei din această dispută, meciul merită văzut fie şi numai pentru spectacolul sportiv pe care îl va oferi cu siguranţă. Celelalte jocuri ale etapei a opta din Liga 1 sunt următoarele: CSM Poli Iaşi – Spicom Sf. Gheorghe (sâmbătă), Imperial WET – Informatica Timişoara (duminică), United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc (luni) şi Dunărea Călăraşi – Muncitorul Reşiţa (marţi).

Între timp, Autobergamo şi-a aflat şi programul Grupei D din Elite Round UEFA Futsal Cup, care se vor juca la Madrid între 23 şi 26 noiembrie. 

23 noiembrie:

Futsal Kairat Almaty – Autobergamo Deva

Inter Movistar Futbol Sala – SC Braga AAUM Futsal

24 noiembrie:

SC Braga AAUM Futsal – Futsal Kairat Almaty

Inter Movistar Futbol Sala – Autobergamo Deva

26 noiembrie:

SC Braga AAUM Futsal – Autobergamo Deva

Inter Movistar Futbol Sala – Futsal Kairat Almaty

Vezi și

Close