Home / Actualitate / Focar de hepatită într-un cartier din Vulcan
Focar de hepatită într-un cartier din Vulcan

Focar de hepatită într-un cartier din Vulcan

Focar de infecție cu hepatită A, într-un cartier din municipiul Vulcan. Cel puţin 15 persoane au fost internate la Secţia de Boli Infecţioase a spitalului din localitate, în ultimele zile, iar alte patru cazuri au fost transferate la Deva, din cauză că la Vulcan nu mai sunt locuri. În total, de la mijlocul lunii iulie, peste 60 de persoane care locuiesc în cartierul Dallas, au contactat virusul hepatic.

Acesta este cel de-al doilea val de hepatită de tip A, cea alimentară, după ce la finele lunii iulie şi începutul lunii august, tot în municipiul Vulcan, au mai fost înregistrate alte peste 40 de cazuri. Majoritatea, la fel ca şi acum, la pacienţi care provin din cartierul Dallas. ,,Vorbim despre pacienți care locuiesc pe străzile Mihai Eminescu, Steo Iosif, Aleea Muncii și strada Traian. Toată problema a început în 15 iunie, iar de atunci au fost înregistrate 62 de cazuri de îmbolnăviri cu virusul hepatitic. Numai din 14 septembrie până acum, avem înregistrate 15 cazuri, iar dintre acestea patru cazuri au fost transferate la Deva, la Spitalul Județean, întrucât secția de Boli Infecțioase din Vulcan este suprasolicitată. Au fost luate probe de apă, atât de la școlile din Vulcan, dar și de la scările de bloc, în care locuiesc cei bolnavi”, a declarat Cecilia Birău, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.

Dezinfecție și vaccinări împotriva hepatitei A

Potrivit directorului Spitalului Municipal Vulcan, s-au făcut dezinfecţii amănunţite atât pe casa scărilor, cât şi în locuinţe, s-a deschis baia comunală unde oamenii din acest cartier – unul dintre cele mai sărace din Valea Jiului – au acces gratuit. De asemenea, pentru a stopa focarul de infecţie, la începutul anului şcolar, medicii de familie, dar şi medici şi asistente de la Spitalul Municipal Vulcan, au mers la şcolile din Vulcan pentru a-i învăța pe copii cum să se ferească de ,,boala mâinilor murdare” şi a avut loc o campanie de vaccinări. Iar această campanie nu îi vizează doar pe copii, ci şi pe adulţi. Medicii sunt de părere că numărul cazurilor va scădea pe măsură ce populaţia va fi vaccinată. ,,Automat, cei care se vaccinează şi nu au contactat boala până la acel moment, nu o mai fac. Deci, trebuie continuată campania de vaccinare şi menţinerea măsurilor de igienă pe cât posibil”, a spus dr. Cătălin Popa, managerul Spitalului Municipal Vulcan. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Hunedoara, până în acest moment 49 de persoane s-au vaccinat împotriva virusului hepatitic, iar în cursul zilei de ieri Direcția de Sănătate Publică a primit solicitări pentru alte 37 de doze de vaccin.

Despre Livia BOTICI

Citește și

SECUND 3

Tânărul dispărut în avalanşa din Bucegi era hunedorean. Salvamont Hunedoara a trimis opt angajaţi pentru a contribui la operaţiunile de căutare

Daniel R., alpinistul dispărut sâmbătă în urma unei avalanşe din Masivul Bucegi, avea 30 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *