NEWS ALERT:
Home / Sport / ◄ FLASH ► FLASH ◄ FLASH ►

◄ FLASH ► FLASH ◄ FLASH ►

VOLEI. Turneu de speranţe, la Liceul „Traian”

Echipa de speranţe a CNS CSŞ „Cetate” Deva evoluează, de astăzi şi până duminică în cel de-al doilea turneu al sezonului regulat. Fetele pregătite de profesorul Liviu Grădinaru vor juca rolul gazdelor în Seria I şi se vor duela la fileu, din nou, cu CSŞ Lugoj, CSŞ Caransebeş şi CSŞ Bega Timişoara. După desfăşurarea unui singur turneu în acest sezon, devencele ocupă locul trei în grupă, cu acelaşi număr de puncte. Lidere perfecte sun cele de la CSŞ Lugoj care au câştigat toate partidele până acum.

FOTBAL. Licenţa nu e obligatorie pentru Liga a II-a

Vestea că Federaţia Română de Fotbal intenţionează să introducă din sezonul viitor licenţa şi pentru cluburile de Liga a II-a a stârnit nelinişte printre combatante. Confruntate şi aşa cu mari greutăţi din cauza crizei financiare, multe dintre grupările din eşalonul secund au reacţionat vehement la aflarea acestei veşti, obligându-i astfel pe conducătorii FRF să facă un pas înapoi. În aceste condiţii, chiar dacă s-a aflat pe ordinea de zi, subiectul legat de licenţiere nu s-a mai discutat în şedinţa Comitetului Executiv. „Este adevărat că nu s-a mai dezbătut problema introducerii licenţei la Liga a II-a începând din sezonul viitor. Chiar dacă s-a intenţionat la un moment dat acest lucru, acum nu cred că mai este posibil. Multe din cluburile din eşalonul secund se confruntă oricum cu mari probleme financiare, iar introducerea licenţei acum, nu ar face decât să le grăbească dispariţia”, a declarat Cornel Şfaiţer, reprezentantul cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF.

ÎNOT. Trei în finale, încă din prima zi

Alexandru Bădeaţă, Alexandru Ancuţa şi Denisa Iluca s-au calificat, încă din prima zi, în finalele Campioantului Naţional de Semifond ce se desfăşoara la Piteşti în acest final de săptămână. Cotat de antrenoarea sa, Anca Băjan, cu cele mai mari şanse de a se întoarce cu o medalie din sudul ţării, Alex Bădeaţa a plecat cu al cincilea timp în finala A de la 400 de metri mixt, fiind umrat îndeaproape de colegul său Alex Ancuţa. Şi Denisa Iluca a pornit cu o şansă la medalie în aceeaşi probă, după ce a încheiat cu cel mai bun timp prima reuniune de la Piteşti. Campionatul Naţional de Semifond a început ieri, în Bazinul Olimpic din Piteşti, cu probele de 400 de metri liber (masculin şi feminin) şi se va încheia duminică, zi în care sunt programate cursele de 200 de metri mixt şi cele de 1.500 de metri liber. Finalele în care s-au calificat cei trei sportivi hunedoreni s-au disputat după închiderea ediţiei. Detalii despre evoluţia lor, în ediţia de săptămâna viitoare a cotidianului nostru.

Despre Claudiu SAV

Citește și

karate

Mihai Martinesc este campion mondial la kumite WSKF

Cea de-a 13-a ediţie a World Championship WSKF (World Shotokan Karate Federation), desfăşurată în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *