Home / Sport / Favoritele s-au impus în etapa a opta din Campionatul Realsport Deva
2.-Minifotbal-29-mai-pagina-11

Favoritele s-au impus în etapa a opta din Campionatul Realsport Deva

Meciurile de la sfârşitul săptămânii trecute din Campionatul Realsport de Minifotbal Deva au adus victorii scontate, majoritatea la scoruri concludente, pentru primele clasate din ambele serii. Excepţia a constituit-o liderul seriei a doua, City Taxi, ţinut în şah de Pera PMW, una dintre pretendentele © la un loc în Liga A.

 

Putem spune că în bună măsură ierarhia s-a cristalizat, însă distribuţia în cele trei ligi din faza a doua a competiţiei mai păstrează totuşi câteva semne de întrebare, astfel încât destul de probabil o să avem parte de suspans până în ultima rundă. Cifric, etapa a opta a însemnat un total de 92 de goluri, 45 în Seria 1 şi 47 în Seria a 2-a, meritând menţionate şi cele trei egaluri plus alte trei victorii la limită înregistrate, dovadă că echipele îşi joacă şansele până la capăt. Mai sunt de jucat trei etape în prima serie şi cinci în a doua, diferenţa provenind din numărul echipelor înscrise în fiecare, 12, respectiv 13.

Victorii la scor pentru Boromir şi Sporting în Seria 1

Primele două clasate în această serie nu au avut nici un fel de probleme cu adversarele lor. Boromir s-a impus cu 10 – 4 cu Templierii, iar Sporting a învins Tinerii cu 9 – 1. Cu totul altfel au stat lucrurile în disputele directe pentru celelalte două locuri care duc în prima ligă valorică. Bayern a obţinut trei puncte de aur în meciul cu Comsid, consolidându-şi poziţia a treia în Seria 1. Cu acelaşi scor de 3 – 2 s-a impus şi Alaska în faţa Doctorilor, relansând complet lupta pentru locul 4, ultimul calificant în Liga A. Şi Electroconat mai vizează ocuparea acestuia, după 2 – 1 cu Portocala Mecanică. În fine, la subsolul clasamentului am consemnat un 4 – 4 spectaculos între MDS Deva şi Securit Grup, ultima acumulând cu această ocazie primul punct din actualul campionat. În clasament conduce Boromir cu 22 de puncte, urmată de Sporting cu 21 şi Bayern cu 19 care completează podiumul. De la locul 4 inclusiv în jos sunt cinci formaţii care mai speră la calificarea în elită: Doctorii 15 puncte, Alaska 13, Tinerii 12, Electroconat şi Comsid câte 11. Pentru ultimul loc în Liga B luptă Portocala Mecanică, 6 puncte, MDS Deva 4 şi Templierii 3, ultimul loc în serie fiind ocupat de Securit Grup cu un punct. Etapa viitoare e cum nu se poate mai interesantă prin perspectiva implicaţiilor pe care le vor avea rezultatele din cele două derbyuri programate, Boromir (locul 1) – Bayern (locul 3) şi Doctorii (locul 4) – Sporting (locul 2). Mai avem şi un meci direct Tinerii – Electroconat, adică locul 6 cu locul 7, cam ultima şansă pentru ambele. Şi Alaska şi Comsid au neapărată nevoie de victorie, însă par a avea misiuni mai facile cu Securit, respectiv MDS.

S-a mai strâns clasamentul la vârf în Seria a doua

Egalul 2 – 2 înregistrat de City Taxi, al doilea al liderului în această ediţie de campionat, nu îi periclitează în mod serios locul întâi – cel puţin nu cu efect imediat. Pentru Pera BMW acest punct înseamnă menţinerea în plutonul fruntaş, chiar dacă alte trei formaţii au trecut înaintea sa în clasament. Au fost victorii clare pentru Micro 15, 7 – 3 în meci direct cu RGI & ECP pentru Liga A, Taylor Red & LPG, 10 – 2 cu Heidelberg Cement, şi Corona, 10 – 1 cu Mureşul. În celelalte jocuri ABS Decor a dispus de FizzBar cu 7 – 1, iar Azaria şi Unirea au terminat la egalitate, 1 – 1. Situaţia în clasament este complicată de faptul că unele echipe au stat câte o rundă şi au doar şapte partide jucate, iar altele urmează să stea în etapele rămase de disputat. Conduce City Taxi cu 20 de puncte, locurile 2 şi 3 fiind ocupate de Micro 15 şi Taylor Red & LPG (aceasta cu un joc mai puţin) cu câte 16 puncte. În imediata lor apropiere sunt Corona cu 15 puncte, Pera BMW cu 14 şi RGI & ECP cu 12 (ambele având câte un joc mai puţin) şi ABS Decor cu 11. Pentru celelalte două locuri care asigură calificarea în Liga B luptă Heidelberg Cement, 8 puncte, Grawe Deva şi Unirea câte 7, Mureşul 5, ultimele trei cu câte un meci mai puţin. Încheie plutonul seriei FizzBar şi Azaria cu câte două puncte. Etapa viitoare Micro 15, a doua clasată, va sta, ceea ce oferă contracandidatelor un tempo în plus. City Taxi se poate distanţa în clasament în cazul unei victorii perfect posibile – şi probabile – cu Mureşul, iar Taylor Red & LPG are de asemenea o misiune uşoară cu FizzBar şi poate pune trei puncte distanţă în faţa lui Micro. Cu totul altfel stau lucrurile în disputa directă Corona (locul 4) – RGI & ECP (locul 6). Pera BMW şi ABS Decor au neapărată nevoie de cele trei puncte din meciurile cu Heidelberg Cement, respectiv Unirea, ca şi Grawe Deva din partida cu Azaria.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9196

Cum a „înviat” Cetate după startul ratat din campionat

Parcursul excelent al lui CNS Cetate în a doua jumătate a întrecerii din Liga a …