glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Fără bani în buget, Consiliul Județean caută soluții pentru dotarea aripii noi a spitalului județean. Variante: ajutor de la Ministerul Sănătății, credit furnizor sau credit bancar

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, în ultima ședință ordinară, proiectul de buget pe anul 2017, dar nu a prevăzut și banii necesari pentru achiziția de echipamente și mobilier. Acum, conducerea CJ Hunedoara caută soluții pentru dotarea noii clădiri. Există, potrivit lui Mircea Bobora (foto medalion), președintele instituției, trei variante de lucru: ajutor de la Ministerul Sănătății, un credit furnizor, ori un credit bancar. Noua conducere a CJ Hunedoara spunea, la finele anului trecut, că în luna mai 2017 noua aripă a unității sanitare va fi utilizabilă, însă, cel mai probabil dotările nu vor fi făcute anul acesta.

În urmă cu cinci luni, noua aripă a Spitalului Județean de Urgență a fost recepționată, cu mare fast. Valoarea totală a proiectului de reparații capitale la SJU Deva depășește o mie de miliarde de lei vechi, iar CJ Hunedoara, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Județean de Urgență, trebuie să contribuie cu 5% din valoarea totală. Declarațiile făcute la acel moment de actualul președinte al Consiliului Județean, pe atunci vicepreședinte, sunt contrazise chiar de realitatea de astăzi. La acea vreme, acesta susținea că va asigura în buget procentul cu care Consiliul Județean trebuie să vină în completare la sumele primite de la Ministerul Sănătății, pentru proiect. „Finalizarea acesteiMircea Bobora 3226 investiții va fi făcută după ce dotările vor fi instalate în aripa nouă. Dotările vor fi de ultimă generație, de aceeași modernitate ca și clădirea, și ele vor fi finalizate în cel mult șase luni, adică finalul lunii mai. O să alocăm o sumă de bani pentru aceste dotări, pentru că, în condițiile investiției inițiale, Consiliul Județean avea o pondere de alocat acestei investiții, care a ajuns de la 2%, inițial, la 5%, și o să facem toate demersurile în așa fel încât să ne achităm de obligații, mai ales că obligațiile acestea vor fi benefice pentru comunitate”, a declarat vicepreședintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Numai că, lucrurile nu au stat tocmai așa, și iată-ne la sfârșitul lunii aprilie 2017, când nici măcar nu au fost întocmite caietele de sarcini. „Așa cum sigur cred că știți, pentru că a fost o interpelare în ședința de Consiliu Județean, când s-a aprobat bugetul, nu s-au prevăzut bani pentru dotare. Acum, noi nici nu avem cum să avem o asemenea sumă pentru dotare. Așteptăm să vedem ce face Consiliul Județean la o eventuală rectificare bugetară, dacă prevede banii. Eu știu că se lucrează la caietul de sarcini pentru furnizarea de echipament și mobilier, dar mai multe informații nu am. În momentul de față, nu au fost prevăzuți bani în buget, nu știm care e strategia, nu ni s-a comunicat nimic în sensul acesta”, a declarat Gabriel Berceanu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Deva.

Bobora nu mai vrea să estimeze

Contactat, ieri, de „Glasul Hunedoarei”, președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, susține că instituția pe care o conduce fie va cere ajutorul Ministerului Sănătății, fie va face un credit furnizor, fie un credit bancar, pentru dotarea aripii noi a spitalului județean. „O să facem demersurile către Ministerul Sănătății pentru fonduri, pentru că trebuie să găsim o soluție pentru ceea ce înseamnă dotări. Dotările nu sunt foarte greu de obținut. Banii și modul în care gestionezi banii e mai complicat. Soluția pentru bani trebuie să fie găsită având ca obiectiv o singură idee: să fie obținuți banii în cel mai avantajos mod pentru Consiliu. Se poate să fie și un ajutor de la Ministerul Sănătății, și un credit furnizor pentru dotări, iar creditul bancar e pe locul trei în opțiuni, pentru că este purtător de dobânzi mari”, a declarat președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora. Întrebat în cât timp estimează că aripa nouă a Spitalului Județean de Urgență Deva va fi funcțională, Bobora a declarat: „Nu mai vreau să estimez nimic, decât lucrurile care țin în exclusivitate de mine”.

3 Comments

  1. Dupa ce oamenii impusi de Molot la conducerea SJU au furat de au rupt, astia, acum, lasa sa se prabuseasca si ce a mai ramas in picioare! Nu-i intereseaza dacat numirile in functii care sa fie in avantajul PSD, spitalul functioneaza la cote de avarie, iar unii bat campii cu dotari si mutari!

  2. Căutați un împrumut autentic? Sunteți în locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! “AVANT CREDIT” oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. Acordăm o sumă maximă de 500.000.000,00 în următoarea monedă: Dolari SUA, Euro și Marii Britanii Mari. Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul (sarahmichael385@gmail.com)

    DATE APLICABILE

    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma împrumutului necesară:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumesc.

Back to top button