glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Expoziţii şi recital de colinde la Colegiul Naţional „Decebal” Deva

Iubitorii de artă au ocazia să ia parte astăzi la două expoziţii şi un concert de colinde. Este vorba despre expoziţia „Miniaturi”, semnată de Angela Hanc, expoziţia „În vremea colindelor” a elevilor Colegiului Naţional „Decebal” Deva şi recitalul de colinde, susţinut de ansamblul „Poieniţa”. Acţiunile au loc astăzi, cu începere de la ora 17:00, în incinta Colegiului „Decebal”.

Galeria „Sfântul Stelian” din cadrul Colegiului Naţional „Decebal” găzduieşte astăzi expoziţia „Miniaturi”. În cadrul acesteia, cei interesaţi vor avea ocazia să vizualizeze schiţe, ilustraţii sau icoane realizate în tehnica acuarelei, de către Angela Hanc.

Expoziţie de pictură a „decebaliştilor”

Al doilea eveniment la care vor putea lua parte iubitorii de artă este deschiderea expoziţiei „În vremea colindelor”. Acţiunea va avea loc în Sala Festivă „Jean Monnet” a colegiului devean. Expoziţia va cuprinde picturi, colaje şi desene realizate de elevii instituţiei de învăţământ, coordonatorul acestora fiind Anca Mariş.

Recital de Colinde susţinut de Ansamblul „Poieniţa”

Seria acţiunilor cultural-artistice de la colegiul devean se încheie cu un recital de colinde, susţinut de Ansamblul „Poieniţa” şi de grupul vocal al preoţilor profesori de religie din cadrul şcolii. Invitatul special al evenimentului este Mara Alimpesc, iar soliştii vocali vor fi Alin Mureşan, Dumitru Dospin şi Radu Scânteie. Manifestarea va avea loc în Paraclisul „Sfântul Stelian” din cadrul colegiului.