glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Evaziunea fiscală (V)

Ne întoarcem la investitorul nostru: care, oarecum simplist, îşi cumpără utilaje şi materiale, angajează muncitori şi produce o marfă pe care dacă are noroc o şi vinde. Costul materialelor, plata muncitorilor şi mai multe altele constituie cheltuieli, iar vânzarea produselor constituie venituri. Dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile diferenţa o constituie profitul, invers, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile rezultă pierdere. Niciun investitor nu agreează pierderile financiare, este înafara scopului pentru care produce. Prezentarea de mai sus poate să pară naivă şi chiar este.

În realitate, mecanismul de calcul al profitului este mai complicat şi este reglementat de Codul Fiscal destul de amănunţit. În fapt, în evidenţa contabilă a unei societăţi este înregistrat profitul contabil care este rezultatul dintre veniturile obţinute şi cheltuielile efectiv realizate. Statul prin prevederile Codului Fiscal, nu este de acord cu toate cheltuielile realizate de investitor, ci numai cu cheltuielile deductibile fiscal, iar restul cheltuielilor le numeşte cheltuieli nedeductibile fiscal. Aceste cheltuieli nu se iau în considerare la calculul profitului, şi ca urmare profitul fiscal este mai mare decât profitul contabil, care de fapt reprezintă realitatea economică. Menţionez că modul de calcul al profitului, ţinând cont de cheltuieli deductibile sau nedeductibile fiscal nu este o invenţie românească, metoda se aplică în toată lumea.

Prin această reglementare statul (aşa cum am precizat anterior nu numai din România) lasă investitorul să obţină profit, dar în nişte condiţii privind cheltuielile impuse de politica fiscală, care are ca scop în toate ţările creşterea profitului impozabil.

În ceea ce priveşte veniturile, statul este de acord cu toate veniturile declarate şi în marea sa „bunăvoinţă” lasă contribuabilul să-şi exercite drepturile şi libertăţile. Mai mult decât atât, dacă consideră că ai declarat venituri mai mici vine cu generozitate şi ţi le măreşte, făcându-te fără voinţa ta mai bogat.

Ce vă povestesc în cele de urmează, nu face obiectul evaziunii fiscale, se referă la modul în care autorităţile te fac mai bogat. Nu demult am recepţionat o investiţie imobiliară a familiei mele. Toate costurile sau ridicat la nivelul a 290.000 lei. Autoritatea locală a zis un nu ferm, şi a evaluat investiţia la 530.000 lei. Vă daţi seama că m-am trezit dimineaţa şi aveam o clădire în valoare de 290.000 lei, iar după ce am declarat-o a crescut la 530.000 lei, mai mult cu 240.000 lei. M-am trezit sărac şi m-am culcat mai bogat cu 240.000 lei fără să fac nimic. Ce părere aveţi?; Nu-i bine în ţara noastră?

Şi acum să trecem la evaziunea fiscală privind impozitul pe profit cu menţiunea expresă că ceea ce urmează nu reprezintă un ghid pentru evazionişti, ci simple constatări ale unuia care din când în când şi-a pus întrebări şi a  găsit răspunsuri precum Moromete.

Evaziunea fiscală nu se datorează numai investitorului, ci şi capitalului. Vi se pare ciudat? Într-o societate capitalistă ca ţara noastră nimeni nu vorbeşte despre capital. Capitalul este o sumă care o investeşti într-o afacere şi care are un singur scop; când se încheie afacerea să fie mult mai mare ca la început, creşterea se poate face într-un singur mod: afacerea să fie profitabilă, adică să aducă profit. Capitalul nu ţine cont de bunul simţ, de morala creştină, nu este îngrozit de usturoi, ci este îngrozit doar de controlul fiscal. În lumea capitalistă el are un singur scop: să se reproducă neîncetat, fără limită superioară de creştere.

Se face o mare confuzie între capitalul social, care de fapt este o taxă de înmatriculare la Registrul Comerţului şi capitalul adevărat, care este de fapt seva nutriţională a unei societăţi. Dacă la evaziunea fiscală la TVA, investitorul este determinat de lăcomie, pentru că TVA nu este a lui, la evaziunea fiscală la impozitul pe profit participă şi capitalul care nu vrea sub nicio formă să-şi diminueze valoarea prin plata impozitului. Capitalul este de fapt viu.

 

Despre metodele de evaziune fiscală voi continua să scriu şi în ediţia viitoare.

Până atunci, române, nu uita că eşti contribuabil!