NEWS ALERT:
Home / Eveniment / Evaziunea fiscală, la ordinea zilei în judeţ
Evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală, la ordinea zilei în judeţ

Doi administratori ai unor societăţi comerciale din judeţ sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Baia de Criş efectuează cercetări în cazul lui D.A., de 45 de ani, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din comuna Baia de Criş, în perioada august 2010 – mai 2012, a reţinut de la angajaţii firmei impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în valoare de 20.396 lei, pe care nu le-a virat la bugetul de stat şi fondurile speciale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Achiziţii de autoturisme, neînregistrate în evidenţele contabile

Alt administrator al unei societăţi comerciale din Deva s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. „Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în urma activităţilor desfăşurate, au stabilit că Petru N., de 51 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din Deva, în perioada martie – decembrie 2010, a efectuat achiziţii intracomunitare de autoturisme pe care le-a vândut la diferite persoane, din ţară şi străinătate, fără să înregistreze în evidenţele contabile aceste operaţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. În acest mod, bărbatul s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului cu suma de 560.553 lei.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

MAT 3

80 de metri cubi de lemn, confiscați

Peste 80 metri cubi de material lemnos a fost indisponibilizat în urma unor controale efectuate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *