Home / Actualitate / Economic / Evaziunea fiscală la impozitul pe profit
Coltul contribuabilului

Evaziunea fiscală la impozitul pe profit

MOTO: „Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.” (M. Eminescu)

Se spune că una dintre cauzele succeselor sultanului Suleiman  Magnificul, după ce şi-a „eliminat” pe toţi posibilii pretendenţi la tron (vă rog citiţi „ucişi” sau „asasinaţi”)  a fost că a introdus în armata sa, pentru promovare, principiul meritocraţiei, adică a promovat în funcţii doar pe acei militari care meritau. În timp, această politică a dat roade şi şi-a format o armată puternică. Nu am informaţii dacă şi la nivelul conducerii şi administrării statului a apelat la acest principiu.

Eu cred că şi în ţara noastră în promovarea în funcţii de conducere se aplică acelaşi principiu. Oare sunt naiv? De fapt, cred că am depăşit graniţa fiscalităţii şi am intrat în domeniul politic. Nu fac acest lucru din perspectiva unei ambiţii politice, ci doar prin puterea (acum timidă) de contribuabil. În nici o lege din România nu se prevede că un contribuabil ar avea un drept să întrebe pe administratorii impozitelor achitate statului ce fac cu banii lui. Pentru el o face Curtea de Conturi, care sancţionează, pe drept, încălcările legislative fără să aibă puterea să sancţioneze nepriceperea şi incapacitatea de a administra o entitate naţională sau locală. De ce am făcut această introducere? Pentru că, faţă de evaziunea fiscală la TVA, aş dori să tratez evaziunea fiscală la impozitul pe profit cu mai puţină duritate. De ce? Pentru că profitul obţinut de investitor este rezultat al efortului propriu, al riscului care şi-l asumă în general de unul singur. Acest efort îl face într-un mediu de afaceri naţional, care este adeseori împotriva lui. Mediul populat de ţepari (s-a născut o tristă constatare folclorică: în România dacă nu dai ţeapă, iei ţeapă), de nesfârşitele controale ale administraţiei pe teme de mediu, de control al angajărilor, de protecţie a consumatorilor şi multe altele din care se detaşează ultima instituţie care şi-a câştigat puterea dintr-o tragedie: I.S.U.

Revenim la contribuabilul nostru care în condiţiile unei pieţe dure, concurenţiale, a expunerii masive faţă de ţepele financiare şi a controalelor nesfârşite, obţine în sfârşit profit. Fiind obligat de prevederile Codului Fiscal îl declară şi îşi calculează singur impozitul pe profit, după care îl virează la termen statului. Aceste obligaţii declarative aş vrea să le compar cu ţăranul care obţine pe terenul său (datorită în exclusivitate efortului propriu) o producţie bună de porumb, după care ia o tobă şi iasă în centrul satului şi anunţă că are o recoltă bună, invitând comunitatea să ia din producţie o cotă de 16%. Ori ţăranul nu o va face niciodată, dar spre deosebire, investitorul  nostru în loc de tobă foloseşte o declaraţie pe care o depune la fisc. Aşa cum ţăranul nu vrea să dea din recolta lui, aşa şi investitorul nostru nu vrea să dea din recolta sa: adică profitul. Cum încearcă să nu plătească voi prezenta în articolul următor.

Mă opresc aici.

Române, nu uita eşti contribuabil!

Radu P. Herlea

 

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Digitalizare

Digitalizarea afacerilor in Romania

M-am gândit să ating în acest prim articol din 2018 un subiect de care toată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *