Home / Actualitate / Enel, amendată de ANRE. Patru zile fără curent electric, pentru sute de abonați din Hunedoara
deschidere

Enel, amendată de ANRE. Patru zile fără curent electric, pentru sute de abonați din Hunedoara

Stau fără curent electric de patru zile. Aseară, în jurul orei 18, Serviciul Deranjamente al Enel înregistra încă probleme în mai multe sate din întreg județul Hunedoara. Compania de distribuție va fi amendată de autorități.

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) va amenda companiile de distribuție din grupurile Electrica și Enel cu până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă unde mai sunt consumatori nealimentați, în urma furtunii de duminică. Declarația îi aparține lui Niculae Gavrileț, președintele ANRE. „Am demarat la Enel și Electrica o acțiune de verificare, să vedem dacă au respectat prevederile legale, potrivit cărora trebuie să alimenteze toți consumatorii din mediul urban în 48 de ore, iar pe cei din mediul rural în cel mult 72 de ore de la producerea evenimentului, în cazul unei furtuni deosebite, cum a fost cea de duminică. Acolo unde nu s-a respectat această prevedere, vom aplica o amendă de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă care nu este alimentată”, a spus Gavrileț. Potrivit acestuia, având în vedere că mai sunt consumatori nealimentați, atât în cazul Enel, cât și al Electrica, aceste două companii vor primi penalitățile menționate.

Sate întregi fără electricitate

Miercuri, la ora 12:00, în cazul E-Distribuție Banat, din grupul Enel, mai erau circa 8.500 de consumatori nealimentați, din cei peste 225.000 care au avut de suferit în urma furtunii de duminică. „La această oră (ieri, la 10 – n.r.) se află pe teren 91 de echipe, din care 68 ale E-Distribuție și 23 ale firmelor contractoare, iar intervențiile vor continua până la restabilirea integrală a alimentării cu electricitate. Acestea au ca prioritate intervenția la avariile înregistrate pe liniile de înaltă și medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienți, cu accent pe remedierea stâlpilor de beton rupți și a celor de metal îndoiți, în special în județul Timiș, dar și în Hunedoara și Arad”, au declarat reprezentanții Enel.

În total, la nivelul țării, circa 500.000 de consumatori de energie au fost afectați de furtuna de duminică, potrivit Ministerului Energiei.

Aceștia amintesc că în regiune s-au produs condiții meteo excepționale, extreme, a căror violență a afectat funcționarea rețelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic ce a atins peste 100 km/h.

Care sunt pagubele în urma vijeliei

casetaPrefectura a finalizat centralizarea datelor cu privire la pagubele produse de furtuna de duminică și a transmis la Bucureşti şi o propunere de Hotărâre de Guvern către Ministerul Dezvoltării, cu sumele necesare refacerii clădirilor publice. În judeţul Hunedoara, au fost afectate aproape 30 de clădiri care găzduiesc şcoli, cămine culturale, biblioteci, dispensare, sedii de primării sau de poliţie. La acestea se adaugă şi şapte biserici. În total, valoarea pagubelor produse la instituţiile publice este de 611.669 lei. Autorităţile hunedorene speră acum ca sumele necesare pentru refacerea obiectivelor afectate de furtuna din data de 17 septembrie să fie alocate de la bugetul de stat, iar banii să ajungă cât mai rapid în teritoriu.

Pagubele însă sunt mult mai mari, pentru că sute de case și blocuri au rămas fără acoperișuri în urma vijeliei de la sfârșitul săptămânii trecute.

Despre Livia BOTICI

Citește și

SECUND _MG_3666

Amendaţi în oraşul fără parcări

Sunt mai bine de 10 ani de când Deva este sufocată de maşini, mai ales …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *