Home / Comunitate / Învățământ / Elevii şi părinţii cer demisia profesorilor care au elaborat subiectele de la Capacitate. Cadrele didactice din judeţ susţin că subiectele au fost de nivel mediu
Elevii şi părinţii cer demisia profesorilor care au elaborat subiectele de la Capacitate. Cadrele didactice din judeţ susţin că subiectele au fost de nivel mediu

Elevii şi părinţii cer demisia profesorilor care au elaborat subiectele de la Capacitate. Cadrele didactice din judeţ susţin că subiectele au fost de nivel mediu

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) alături de colegii lor din Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) sprijină propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare. Motivul constă în faptul că profesorii care au elaborat subiectele la Capacitate, la disciplina Limba şi literatura română, „n-au ţinut cont de programa şcolară aflată în vigoare”.

Subiectele probei de limba română din cadrul examenului de Evaluare Naţională a elevilor de clasa a VIII-a au fost contestate de elevi şi de părinţii acestora. Aceştia reclamă, printre altele, dificultatea mare a unuia dintre subiecte, considerat în afara programei, dar şi faptul că un altul a avut baremul prost gândit. Ţinem să reamintim membrilor Centrului Naţional de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în şcolile de stat şi private din România, conform programei şcolare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel. Specia filozofică, din care face partea poezia ‹Gânduri pentru Anul Nou› de Ion Minulescu, text pe care s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal. Totodată, evidenţiem şi lipsa libertăţii profesorilor evaluatori de a puncta mai multe sinonime la exerciţiul numărul 1, subiectul I, datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire a elevilor din ciclul gimnazial”, susţin reprezentanţii CNE.

CJE Hunedoara sprijină demersul colegilor lor

Reprezentanţii CJE Hunedoara sprijină demersul făcut de colegii lor din CNE şi cel al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi şi susţin că vor face tot ceea ce este necesar pentru ca profesorii care au elaborat subiectele să-şi dea demisia.Sprijinim iniţiativa CNE şi a asociaţiilor părinţilor deoarece am analizat subiectele şi am constatat că nu corespundeau programei şcolare. FNAP a adresat, vineri seară, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în care a enumerat nemulţumirile membrilor săi legate de subiectele la limba română la evaluare, iar acum aşteptăm un feedback din partea ministrului de resort. În calitate de reprezentant al elevilor hunedoreni doresc să se facă dreptate în cazul acestora şi dacă profesorii care au elaborat programa au greşit, să plătească”, a precizat preşedintele CJE Hunedoara, Miruna Ganea.

„Subiecte de nivel mediu”

Contactat telefonic de redactorul cotidianului Glasul Hunedoarei, inspectorul de specialitate pentru limba română din judeţ, Raluca Manea, susţine că subiectele au fost de nivel mediu. Consider că subiectele au fost elaborate conform programei şcolare şi cred că oricine ar fi învăţat la limba română ar fi putut lua cu uşurinţă minimum nota de trecere. Procentul de promovabilitate la acest examen în judeţ (n.red. – 70 la sută) este unul real, obiectiv şi relevă cunoştinţele elevilor. La fel ca la orice examen, există puncte cu dificultate mai mare pentru a se stabili o ierarhie între elevi, dar asta nu înseamnă că subiectele au fost în afara programei, nici vorbă”, a precizat Raluca Manea.

Despre Raluca STROIA

Citește și

secund 2

Elevi din trei țări europene învață la „Decebal” „Educația pentru o cetățenie globală” (GALERIE FOTO)

Elevi și profesori din Austria, Italia și Portugalia lucrează în aceste zile alături de elevii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *