glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateÎnvățământ

Elevii nu sunt obligați să poarte uniformă, dar nici nu au voie cu telefoane la ore

Elevii din învățământul preuniversitar de stat din județul Hunedoara nu vor mai avea voie să folosească telefoanele în timpul cursurilor, fără acordul profesorilor, dar nici nu vor fi obligați să poarte uniformă. Acestea sunt doar câteva schimbări care se vor produce în învățământul românesc, anunțate de ministrul Educației, Liviu Pop.

 

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat, marţi seara, că a fost adoptat un nou regulament-cadru de funcţionare şi organizare a şcolilor. Potrivit noilor modificări, efectuarea serviciului pe școală de către elevi, folosirea notelor ca mijloc de coerciție și sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității vor fi interzise de-acum încolo. De asemenea, elevii nu vor mai avea voie cu telefoanele mobile în timpul orelor de curs, fără acordul cadrului didactic. „În unităţile de învăţământ se asigură dreptul fundamental la învăţătură şi este interzisă orice formă de discriminare a copiilor/elevilor şi a personalului din unitate. În unităţile de învăţământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educaţie al elevilor cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceştia a serviciului pe şcoală, interzicerea participării la cursuri sau sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ sau altele asemenea. De asemenea, în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile. Prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă”, susține ministrul.

Loading...