glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

ELEVII COLEGIULUI NAȚIONAL „DECEBAL”, LA BUCUREȘTI

În cadrul săptămânii „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, un grup de elevi de la Colegiul Naţional ,,Decebal” din Deva a efectuat o excursie la Bucureşti, în perioada 9-11 aprilie, grupul fiind format din 26 de elevi ai claselor VII- XII.

Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul Colecţiilor de Artă care se află într-o clădire istorică a Bucureştiului, Palatul Romanit, a cărui construcţie a fost începută în primii ani ai secolului al XIX-lea. Elevii au fost impresionaţi de patrimoniul muzeului care însumează un număr mare de lucrări cuprinzând toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă. Cele 34 de colecţii expuse ocupă integral cele trei corpuri ale edificiului mai sus amintit. Atenţia elevilor s-a îndreptat spre lucrările unor artişti precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă.

Seara, de la ora 19.00, elevii şi profesorii însoţitori au urmărit în Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti spectacolul ,,Purimşpil – O comedie!”, susţinut de trupa Teatrului Evreiesc de Stat, din care a făcut parte, printre alţii, şi marea actriţă Maia Morgenstern care a avut amabilitatea ca la sfârşitul spectacolului să vină în holul teatrului unde a stat de vorbă şi a acceptat să facă poze cu elevii.

A doua zi, de la ora 9.00, grupul de elevi şi profesori a fost întâmpinat la Palatul Parlamentului de deputatul Gheorghe Firczak și de senatorul Cosmin Nicula, care au fost gazde excelente pe tot parcursul vizitei. Sediul legislativului este obiectivul care i-a impresionat cel mai mult pe elevii „decebalişti”. El cuprinde o uriaşă combinație de sculpturi monumentale, pardoseli decorative, tavane dantelate, brocarturi, tapiserii şi covoare grele, toate într-un şir de saloane, galerii, săli fastuoase, holuri şi săli de dimensiuni generoase, care se desprind sau se unesc simplu, copleşitor şi armonios. În întregime proiectat, construit de specialiști români, mobilat și amenajat cu produse românești: zeci de coloane de marmură de Rușchița, draperii din mătase sau catifea prelucrate în atelierele mănăstirii Agapia, covoare de Cisnădie, lemn de stejar sculptat de meșteri maramureșeni, sute de candelabre din cristal de Mediaș. Palatul Parlamentului este, după Pentagon, a doua clădire din lume ca suprafață desfășurată și continuă să atragă vizitatori de pe toate continentele. Elevii au intrat în sala de plen a Senatului și în cea a Camerei Deputaților, în mai multe săli de conferințe printre care cea mai mare este Sala „Alexandru Ioan Cuza”, cu o capacitate de 1200 de persoane. Apoi, elevii au fost conduși de deputatul Gheorghe Firczak la Muzeul Parlamentului, care trece în revistă evoluția legislativului românesc de la începuturile sale până azi.

Vizita de la Palatul Parlamentului a fost urmată de una la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa” care de asemenea le-a plăcut foarte mult elevilor. Instituţia păstrează un patrimoniu preţios format din colecţii osteologice, zoologice, mineralogice, geologice, paleontologice şi etnografice.

Seara, la Mall Vitan, elevii au vizionat filmul 3D ,,Noe”, impresionant datorită efectelor speciale..

În ultima zi a excursiei, dimineaţa, s-a vizitat Muzeul Militar Naţional, care a fost apreciat în mod deosebit de către elevi deoarece joacă un rol important în cunoaşterea tradiţiilor istorice ale oştirii române. O vizită la Muzeul Militar Naţional înseamnă o „călătorie” în timp şi în spaţiu, un prilej de a descoperi şi admira modul în care sunt recreate diferite epoci istorice. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie şi diverse tipuri de tehnică militară de infanterie şi de aviaţie.

Drumul de întoarcere a urmat cursul râului Olt, trecând pe lângă mănăstirea Cozia şi prin staţiunile Călimăneşti şi Căciulata, într-o atmosferă plăcută în care s-au împărtăşit impresii din excursie. Deşi a fost o deplasare de numai trei zile, elevii s-au întors îmbogăţiţi sufleteşte dintr-un loc care li s-a dezvăluit a fi plin de minunății, care i-au ajutat să se cunoască mai bine.

Prof. Olivia Nițescu

Prof. Sabina Clepșia

Loading...