NEWS ALERT:
Home / Actualitate / Efecte secundare ale tăierii ilegale de pădure de la Ghelari: CONTROL LA OCOLUL SILVIC HUNEDOARA
Efecte secundare ale tăierii ilegale de pădure de la Ghelari: CONTROL LA OCOLUL SILVIC HUNEDOARA

Efecte secundare ale tăierii ilegale de pădure de la Ghelari: CONTROL LA OCOLUL SILVIC HUNEDOARA

Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Timişoara a început, ieri, un control de fond la Ocolul Silvic Hunedoara. Verificările vin la aproximativ o săptămână după ce Ocolul amintit a sesizat tăierea ilegală de pădure de lângă Ghelari.

Şeful Ocolului Silvic Hunedoara, Radu Gagea, a refuzat să facă vreun comentariu pe tema controlului la care este supusă instituţia pe care o reprezintă, motivându-şi atitudinea şi prin faptul că verificările sunt abia la început. Surse din cadrul Direcţiei Silvice Hunedoara spun însă că acest control apare ca un efect al evenimentelor din perioada 13 – 15 martie, anul curent. Atunci Ocolul Silvic Hunedoara a reclamat la Poliţie şi Jandarmerie că, la Ghelari, o firmă taie ilegal din pădurea statului, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului dar au spus iniţial că nu pot face nimic, iar lucrările s-au oprit abia după ce s-a deschis un dosar de cercetare penală. Între timp, sub ochii jandarmilor şi poliţiştilor, firma în cauză tăiase aproape toţi copacii de pe o suprafaţă de 3,5 hectare, pentru care primise aprobările necesare de la un ocol silvic privat din judeţul Gorj.

ITRSV: „E un control obişnuit”

La începutul săptămânii trecute, ITRSV Timişoara a informat Ministerul Mediului, iar ministerul a dispus un control de fond atât la Ocolul Silvic Hunedoara, cât şi la cel privat din judeţul Gorj. „Se face o verificare de fond, verificare care, în mod normal trebuie să aibă loc cam o dată la doi ani. Suntem puţini în ITRSV, motiv pentru care nu putem merge la toate ocoalele silvice odată. Ministerul Mediului a ordonat acest control pentru a se vedea dacă mai sunt sau nu şi alte zone cu probleme asemănătoare cu cea de la Ghelari. Se verifică şi respectarea regulamentului de pază. De fapt, se verifică toate aspectele care trebuie cercetate de noi, conform legii”, spune directorul adjunct al ITRSV Timişoara, Ioan Faur. Acesta adaugă că încă nu s-a stabilit valoarea pagubei produse prin tăierea pădurii de goruni de la Ghelari: „Pe actele de punere în valoare, firma care a făcut lucrarea avea trecut un volum de 2000 de metri cubi. Aproximez că s-au tăiat 1500 – 1600 de metri cubi de masă lemnoasă (până în momentul în care lucrarea a fost oprită de autorităţi – n.red.). Este în curs şi o cercetare penală în această cauză, iar valoarea prejudiciului o stabilesc procurorii".

O situaţie încurcată

Tăierea s-a făcut pe un teren de 3,9 hectare despre care ocolul silvic privat din Gorj şi edilii comunei amintite susţin că nu se află în fondul forestier al statului, ci în proprietatea Primăriei Ghelari. Primăria se află acum într-un proces de grăniţuire cu Direcţia Silvică Hunedoara pentru restabilirea limitelor de proprietate în zonă. Aria ce include şi porţiunea de pădure tăiată a fost concesionată de societatea Corvin Fotovoltaic SRL care are în derulare un proiect în valoare totală de 40 de milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic. Proiectul este co-finanţat cu 16 milioane de euro de la Uniunea Europeană şi 2 milioane de euro de la Guvernul României. Firma amintită a desemnat însă o societate din Târgu Jiu să se ocupe de operaţiunile de pregătire a terenului, care, la rândul său a apelat la serviciile altei firme pentru lucrările forestiere cercetate acum de poliţişti şi procurori.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Masina de gunoi 0093

Incompetență sau strategii mafiote… Cum a rămas Deva fără acțiuni la Salubritate SA?!

Administrația publică din Deva a pierdut 15 la sută din acțiunile firmei Salubritate S.A. Deva, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *