Home / Actualitate / Efect al deponeului ecologic: începem să plătim mai mult pentru gunoi
Containerele vechi urmează să fie înlocuite cu unele colorate, fiecare pentru câte un tip de deşeuri menajere. Dacă hunedorenii nu se vor conforma, tarifele vor continua să crească
Containerele vechi urmează să fie înlocuite cu unele colorate, fiecare pentru câte un tip de deşeuri menajere. Dacă hunedorenii nu se vor conforma, tarifele vor continua să crească

Efect al deponeului ecologic: începem să plătim mai mult pentru gunoi

Primăria Hunedoarei supune dezbaterii publice un proiect de majorare a tarifelor practicate de Salubprest. Pentru populaţie, acestea vor fi cu 21 la sută mai mari decât cele actuale. Primarul spune că, dacă nu s-ar fi aplicat o serie de măsuri locale, creşterea ar fi fost şi mai mare.

Potrivit proiectului lansat în dezbatere publică, de la 1 iulie tariful de persoană, pe lună, în municipiul Hunedoara, pentru ridicarea şi transportul deşeurilor menajere, va creşte de la 6,57 la 7,96 lei. De la aceeaşi dată, metrul cub de gunoi ridicat de la instituţii şi firme va fi de 81,5 lei fără TVA, iar metrul cub de deşeuri voluminoase şi moloz va costa aproape 130 de lei cu tot cu TVA. Conform reprezentanţilor Salubprest, şi în aceste cazuri majorarea aplicată de la 1 iulie este de 20 la sută faţă de tarifele actuale.

Costuri dublate

„De la 1 ianuarie, pentru fiecare tonă de deşeu depusă în acea groapă a deponeului ecologic se plăteşte o taxă de mediu de 80 de lei. Practic, se dublează costurile actuale de depozitare. Noi, până acum plăteam 80 de lei la rampa de la Deva şi cam atât. Acum, tariful e de 165,8 lei fără TVA, la deponeul ecologic. Nu avem semnat contractul cu deponeul încă, dar va veni şi acel moment. Dacă am fi aplicat calculele la modul cel mai simplu, am fi ajuns la un tarif pentru populaţie de 8,72 lei. Împreună cu reprezentanţii Salubprest s-au luat câteva decizii care ne permit să avem o majorare de tarif diminuată. Ne ajută şi faptul că avem posibilităţi de sortare a deşeurilor”, spune Dan Bobouţanu. Acesta adaugă că tarifele din Hunedoara sunt, cu siguranţă, mai mici decât cele care urmează să fie aplicate în Deva.

În deponeul ecologic, taxa de mediu de 80 de lei pe fiecare tonă de deşeuri se aplică doar gunoiului care ajunge în celula de depozitare. Pentru deşeurile care ajung colectate selectiv la deponeu nu se percepe „penalizarea” de mediu. Până la finele acestui an, fiecare localitate din judeţ ar trebui să deţină puncte de colectare dotate cu containere separate, pentru patru tipuri de deşeuri. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, implementat de CJ Hunedoara, nu va avea succes dacă gradul de colectare selectivă nu va creşte de cel puţin 10 ori faţă de nivelul actual.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

MAIN Centru de afaceri Simeria 6497

Parcul de Afaceri Simeria cere încă şase luni de indulgenţă

Ministerul Fondurilor Europene va anunţa peste câteva săptămâni dacă va accepta sau nu încă o …