Home / Comunitate / După patru ani de „dat în gropi”, a început repararea drumurilor
După patru ani de "dat în gropi"

După patru ani de „dat în gropi”, a început repararea drumurilor

Asfaltul pe nouă artere principale din municipiul Hunedoara va fi refăcut. Despre „marea asfaltare” din Hunedoara se vorbeşte de peste un an, dar birocraţia şi contestaţiile depuse de firmele care „nu au avut loc” în urma licitaţiei au făcut ca lucrările să înceapă în ajun de campanie electorală.

Străzile Avram Iancu, Aurel Vlaicu, Carpaţi, Victoriei şi bulevardele Dacia, 1848, Libertăţii, Republicii şi Traian vor fi reabilitate complet. Lucrările au început deja săptămâna trecută şi valoarea lor se ridică la 20.786.968 de lei, fără TVA.

Fondurile europene salvează suspensiile hunedorenilor

Lucrările de asfaltare sunt finanţate din fonduri europene. Contribuţia Primăriei Municipiului Hunedoara va fi de doi la sută din valoarea contractului la care se adaugă integral valoarea TVA, dar şi preţul câtorva lucrări neeligibile. În total, municipalitatea va scoate din bugetul local aproximativ 600.000 de lei. Lungimea totală a străzilor care vor fi reabilitate este de peste 11 kilometri la care se adaugă şi aproximativ 66.000 de metri pătraţi de trotuare. Pe lângă lucrările de asfaltare, se va reface semaforizarea în opt intersecţii, şi vor fi reparate staţiile de transport în comun existente pe respectivele artere de circulaţie. În plus faţă de situaţia actuală, va fi construită o pistă pentru biciclete şi două sensuri giratorii – unul la intrarea în oraş şi celălalt la intersecţia dintre bulevardul Republicii cu strada George Enescu.

Parcările, în atenţia municipalităţii

În cadrul aceluiaşi proiect vor fi construite circa o mie de noi locuri de parcare. Lucrările au început cu bulevardul Dacia, care este cea mai lungă arteră de circulaţie din municipiul Hunedoara. Pe lângă asfaltarea arterei de circulaţie, vor fi construite circa 600 de locuri de parcare. „După mai multe piedici, lucrările au început şi vor fi finalizate în patru luni şi jumătate. Acest proiect putea fi încheiat încă de anul trecut dacă nu ar fi fost contestat de către persoane care şi-au dorit ca Hunedoara noastră să nu se dezvolte”, a declarat primarul municipiului, Ovidiu Marius Hada. Contractul pe fonduri europene pentru reabilitarea celor nouă străzi principale din Hunedoara a fost depus în anul 2009 şi aprobat de către Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea în 2010. Atribuirea contractului s-a făcut în septembrie 2011. Câştigătorii contractului sunt firmele SC Delta ACM 93 SRL şi SC Drupo SRL.

Despre Alexandru AVRAM

Citește și

captură Youtube/ Organized Crime and Corruption Reporting Project

Mărturie din infernul de la Lupeni

Detalii impresionante, despre infernul de la Mina Lupeni. Raoul Cizmaşiu, minerul care a scăpat cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *