NEWS ALERT:
Home / Reportaj / După 25 de ani de când a fost adoptată în Canada, Roxana îşi caută părinţii biologici în Deva
2-roxana-voichita-lacatus-acum-mandy-gillespie-de-pe-pagina-de-fb

După 25 de ani de când a fost adoptată în Canada, Roxana îşi caută părinţii biologici în Deva

Roxana Voichiţa Lăcătuş este unul dintre sutele de copii adoptaţi din România la începutul anilor ’90 care îşi caută acum părinţii biologici cu ajutorul reţelelor de socializare. Nouă ne-a cerut sprijinul prin intermediul paginii de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”, o platformă înfiinţată de o altă tânără din România care şi-a căutat fraţii daţi spre adopţie internaţională.

Roxana Lăcătuş şi-a botezat fiul Sebastian, pentru că ştia că acesta e un nume folosit şi în România
Roxana Lăcătuş şi-a botezat fiul Sebastian, pentru că ştia că acesta e un nume folosit şi în România

Roxana Lăcătuş a ajuns în Canada în 1992. S-a născut la Spitalul din Deva pe 22 noiembrie 1991, părinţii ei fiind Ştefan şi Voichiţa Lăcătuş. „Am trăit cu părinţii biologici până la nouă luni. Atunci m-am îmbolnăvit de pneumonie şi am fost internată la spitalul din Deva. Am stat acolo până la un an şi patru luni, când au apărut părinţii mei adoptivi (un cuplu de canadieni). Ei veniseră în România pentru a-l adopta pe fratele meu mai mare, Marius, iar doamna care-i ajuta i-a spus şi despre noi, fetele mai mici. Atunci m-au luat şi pe mine şi pe sora mea Ana Maria (cu un an mai mare – n.red.)”, povesteşte Roxana. Cuplul de i-a înfiat pe toţi trei. Roxana Lăcătuş e căsătorită, are un băieţel, iar acum se numeşte, în acte, Mandy Gillespie. Ana Maria poartă numele de Jill Toews, iar Marius (Mureşan – după numele din certificatul de naştere) se numeşte acum Mark Toews. Toţi trei trăiesc în Canada.

Un număr pierdut

Roxana Lăcătuş (Mandy Gillespie) spune că a aflat că era adoptată abia când avea vreo 13 ani. A fost un şoc peste care părinţii adoptivi au ajutat-o să treacă. Pentru asta i-au pus în legătură pe ea, sora şi fratele ei, cu părinţii naturali din România. „Ţineam legătura prin scrisori şi prin telefon. Părinţii mei adoptivi ştiu româneşte. Eu înţeleg doar câteva cuvinte. Când vorbeam cu părinţii naturali ţin minte că ne întrebau dacă suntem bine, cum ne descurcăm la şcoală… Pe când am împlinit 15 ani (în 2006 – n. red.), dintr-o dată, numărul de telefon din România la care sunam a fost deconectat. Familia mea (adoptivă) s-a mutat în British Columbia (aşa că şi eventualele scrisori din România ajungeau la o adresă devenită invalidă – n.red.). Atunci am pierdut legătura cu părinţii naturali. Ştiu că, ultima dată când am vorbit cu ei, locuiau încă în Deva. Şi mai ştiu că s-ar putea să avem şi o soră acolo pe care, la fel de mult, aş vrea să o găsesc”, spune Roxana (Mandy).

O regăsire pentru 1000 de răspunsuri

Roxana (Mandy Gillespie) recunoaşte că nu ştie foarte multe despre România. Şi-a botezat fiul de trei ani cu un nume folosit şi pe la noi – Sebastian. Are de gând să vină în România anul viitor, pentru a-şi găsi părinţii şi sora pe care speră că încă o mai are stabilită în Deva. „Aş fi foarte fericită să-i găsesc. Aş vrea să-i cunosc şi să aflu mai multe despre locul din care mă trag. Sunt o persoană grijulie şi aş vrea să vin în România, poate chiar la anul, să-i găsesc şi să văd cu ce i-aş putea ajuta. Aş vrea să mă vadă şi ei pe mine, să vadă ce am realizat şi ce am devenit. O eventuală regăsire m-ar putea să mă simt completă, ca om, dar mi-ar răspunde şi la alte întrebări. Înţeleg că părinţii mei nu aveau nimic şi îşi doreau o viaţă mai bună pentru noi, aşa că din acest motiv m-au dat spre adopţie, dar, totuşi, rămâne întrebarea asta: «Chiar nu puteau face nimic mai mult?». Poate c-aş înţelege mai bine toate problemele pe care le-am avut în viaţă. Mi-ar fi prins bine sfaturile lor despre creşterea unui copil, despre cum să-mi ajut copilul să treacă mai uşor peste problemele lui de sănătate”, mărturiseşte Roxana Lăcătuş (Mandy Gillespie).

Tânăra spune că nu mai are nici măcar o fotografie cu părinţii săi naturali. Înainte de a pierde legătura cu ei, le-a trimis înapoi în România toate pozele cu ei, pentru că aceştia le solicitaseră.

Persoanele care pot da relaţii despre Ştefan şi Voichiţa Lăcătuş – familia biologică a Roxanei Lăcătuş şi a fraţilor ei, Ana Maria şi Marius Mureşan, – sunt rugate să contacteze redacţia „Glasul Hunedoarei”, ori să acceseze pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

Ileana, femeia care a reunit peste 150 de familii

4-pentru-caseta
Ileana Cunniffe Băiescu (în stânga imaginii) şi ultimii săi doi fraţi pe care a reuşit să-i găsească: Marin şi Dana

Pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României” a devenit un adevărat fenomen în nici doi ani de la înfiinţare. Peste 150 de copii şi-au regăsit părinţii naturali prin intermediul acestui instrument de socializare. Alţi încă vreo 100 speră să reuşească acelaşi lucru. Numele lor se află pe o listă actualizată destul de des, postată pe pagina de facebook amintită. Printre ei se află alte două tinere născute în Hunedoara: Ana- Maria şi Ioana-Alexandra Bratima.

Totul a plecat de la o idee a unei românce din Buzău, stabilită în Irlanda, Ileana Cunniffe Băiescu (38 de ani), care a fost într-o situaţie asemănătoare. Ileana s-a născut într-o familie cu 10 copii din satul Lipănescu, comuna Scutelnici. În vara lui 1990 era plecată la o mătuşă, în Câmpina, când s-a întors acasă a constatat că şase dintre fraţii ei fuseseră daţi spre adopţie internaţională. A fost cea mai grea zi din viaţa ei. În 1996 când a devenit majoră, s-a pus pe avion şi a plecat în Irlanda. Şi-a regăsit patru dintre cei şase fraţi de la care nu apucase să-şi ia nici măcar un rămas bun şi o îmbrăţişare. Apoi a început să-i caute pe ceilalţi doi, Dana şi Marin. Pe sora ei a găsit-o abia în 2008, în Machester. Pentru a-şi găsi cel de-al şaselea frate, Marin Constantin Victor, s-a gândit să apeleze la Internet. A creat pagina de Facebook pe 24 ianuarie 2015, iar solicitările de ajutor au tot început să apară. Fratele său a fost cel de-al 69-lea caz rezolvat prin intermediul „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”. Numărul total al cazurilor rezolvate este acum de 154. Iar numărul lor continuă să crească, pentru că Ileana nu se opreşte aici, chiar dacă are un job în Irlanda şi cinci copii de crescut. „Cum aş fi putut să mă distanţez de aceşti tineri care, în momentul în care m-au contactat pentru ajutor în căutarea familiilor lor, mi-au devenit aşa buni prieteni?! Orice om care ar fi trecut prin ce am trecut eu nu ar putea vreodată să întoarcă spatele. Atâta timp cât este nevoie de un ajutor, un sprijin, o vorbă bună, voi fi aici pentru ei, pentru toţi copiii adoptaţi ai României”, spune Ileana Cunniffe Băiescu.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Tinerii de la sate, de azi, par a fi mult mai interesaţi se „spectacolul” anvelopelor arzânde decât de „strigatul peste sat”, aşa cum se făcea el până acum 20 – 30 de ani

„Strigarea peste sat” – obiceiul care rezistă, dar se transformă

Pe vremuri avea loc doar în seara zilei de joi, din Săptămâna Luminată. Acum e …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *