glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Dumitru Tâlvescu lansează două noi volume de versuri, la Deva

Salle d’Or din incinta Deva Mall va găzdui săptămâna aceasta o întâlnire cu cunoscutul poet și prozator Dumitru Tâlvescu, care cu această ocazie își va lansa doi noi volume. Este vorba despre „Evadarea din mecanic”, apărut la Editura Singur din Târgoviște și volumul bilingv, în română și engleză, „Poeme/ Poems”, apărut la Editura Limes din Cluj, traducerea în engleză fiind semnată de Patricia Lidia Cevei Popescu. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și va avea loc mâine, de la ora 17:00. Dumitru Tâlvescu devine un nume tot mai cunoscut din viața literară hunedoreană, atât printre poeți, cât și printre prozatori. Volumele de versuri care se vor lansa, „Evadarea din mecanic” și „Poeme/ Poems” relevă aceeași sensibilitate, aceeași propensiune spre introspecție și meditație asupra temelor eterne ale liricii: iubirea, reveriile, oniricul şi misterul izvorât din el, natura atotputernică, dorul ca permanenţă a fiinţei. Primul volum este prefațat de scriitorul gorjean Ion Popescu-Brădiceni, care afirmă că „poetul caută de fapt a ieși dintr-o dilemă existențială: aceea de a alege între zborul spre sine și cel înspre Divin spre a-i cere o altă soartă”. Postafața volumului îi aparține poetului Eugen Evu. Al doilea volum, bilingv, cuprinde poezii reduse ca dimensiune, dar cu o mare încărcătură ideatică. Cu prilejul acestei lansări de carte, autorul se va întâlni cu cititorii şi va oferi autografe.

Loading...
Tags