Home / Comunitate / DSP Hunedoara: nu ieşiţi din case la orele prânzului
DSP Hunedoara: nu ieşiţi din case la orele prânzului

DSP Hunedoara: nu ieşiţi din case la orele prânzului

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara avertizează din nou locuitorii judeţului cu privire la efectele negative cauzate de temperaturile ridicate din această perioadă. Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie astăzi temperaturile vor ajunge până aproape de 40 de grade. DSP avertizează că atunci când termometrele arată la umbră peste 34 de grade Celsius, trebuie să evităm pe cât posibil să ieşim afară. Pe strazile cu asfalt încins şi printre blocurile ce radiază caldura, chiar şi cel mai sănătos organism poate să cedeze. Fară o hidratare corespunzatoare, care să menţină temperatura corpului în jur de 37 grade Celsius, pot aparea crampele de caldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic. Pentru a limita efectele temperaturilor ridicate în locuinţe, ferestrele expuse la soare vor fi inchise, fiind trase jaluzelele sau draperii. Ferestrele vor ramâne închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă şi vor fi deschise seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menţinută la intensitate scăzută şi utilizată pentru perioade mai scurte. In plus, orice aparat electro-casnic de care nu este nevoie va fi închis. Vestimentaţia în zilele cu temperaturi ridicate trebuie să fie lejeră şi amplă, din fibre naturale, de culori deschise. Pe cap vor fi purtate pălării sau şepci în culori deschise. O mare atenţie trebuie acordată copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le periodic lichide, chiar dacă nu sunt solicitate. Pe parcursul zilei vor fi făcute duşuri calduţe, apa fiind lăsată pe corp. In zilele cu temperaturi ridicate, consumul de lichide trebuie să depăşească doi litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Consumul de alcool este interzis. Se recomandă consum ridicat de fructe şi legume proaspete. Dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Despre glasul hunedoarei

Citește și

florin-roman-pnl

De blamat 20.09.2017

Fostul președinte interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, Pentru că a făcut greva foamei „între …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *