NEWS ALERT:
Home / Timp liber / Două filme și „Povești cu gust” – pe agenda culturală de timp liber
siv-sover-vilse-723021l

Două filme și „Povești cu gust” – pe agenda culturală de timp liber

Hunedorenii care doresc să iasă din stresul cotidian au posibilitatea să se relaxeze în acest weekend vizionând două filme la cinematograful devean, „Siv și petrecerea în pijamale” și „Fragmentar”. Pasionații de lectură sunt invitați la lansarea cărții intitulate „Povești cu gust” , semnată de binecunoscutul om de televiziune Mircea Radu.

„Siv și petrecerea în pijamale” și „Fragmentar”

Cinefilii din județ au ocazia să vizioneze două filme la Cinematograful „Patria” din Deva. Este vorba despre „Siv și petrecerea în pijamale” în regia lui Lena Hanno și Catti Edfeldt și „Fragmentar”, a cărui regie este semnată de Omer Fast. Primul film rulează începând de astăzi și până miercuri, de la orele 15:00 și 17:00. Prețul unui bilet de la ora 15:00 este șase lei, iar de la 17:00, biletul costă opt lei. Sinopsis: Totul pare foarte ciudat pentru Siv, o fetiţă de 7 ani care doarme pentu prima dată la noua sa prietenă, Cerisia. Casa nu seamănă deloc cu a ei, i se pare un loc straniu. Doi bursuci vorbitori foarte amuzanţi apar în toiul nopţii şi de atunci aventurile se ţin lanţ. Ei o vor învăţa pe Siv să nu se teamă de ceea ce este diferit şi o vor ajuta să se regăsească. Cea de-a doua peliculă rulează în aceeași perioadă, dar de la ora 19:00. Prețul unui bilet este opt lei. Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.

Mircea Radu prezintă devenilor „Povești cu gust”

afis-mircea-raduPasionații de lectură sunt invitați în acest final de săptămână la o întâlnire cu binecunoscutul om de televiziune Mircea Radu, care își va lansa, cu acest prilej, prima sa carte intitulată „Povești cu gust”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și are loc astăzi, de la ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or. Cartea a apărut la Curtea Veche Publishing, editură cu care Biblioteca are o frumoasă colaborare materializată și în numeroase lansări de carte organizate la Deva. Mircea Radu este cunoscut publicului din România atât în calitate de prezentator cât și, mai ales, ca realizator vreme de câțiva ani a îndrăgitei emisiuni „Din dragoste”, prilej cu care a străbătut țara în lung și în lat și a adus povești autentice de viață în fața telespectatorilor. Cartea lui Mircea Radu, „Povești cu gust”, este „o carte în care bucatele iau gustul poveștilor, iar poveștile pe cel al bucatelor”. Cartea este structurată în patru părți: „Povești cu gust de anii 80”, „Povești cu gustul de acum”, „Jurnal italian” și „… alte povești cu gust”. Fiecare capitol cuprinde impresii ale autorului, amintiri din anii 80, evocarea atmosferei din perioada contemporană, atrăgătoare impresii de călătorie de la Veneția, Roma, Florența, Ferrara, povestiri scurte etc. Cu prilejul lansării, actrița Isabela Hașa va citi pagini din volumul lui Mircea Radu și va urma o sesiune de autografe.

Despre Raluca STROIA

Citește și

17440415_10212550775995476_1690747084_n

Weekend-ul acesta, sunteți invitați la un eveniment de business deosebit.

Doisprezece oameni de succes le vorbesc hunedorenilor despre diverse aspecte ale unei afaceri, oferindu-le sfaturi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *