glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Dotarea aripii noi a spitalului din Deva, sub semnul întrebării. Bugetul Consiliului Județean, aprobat. Cheltuieli mari de personal, investiții puține

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, vineri, proiectul de buget pe anul 2017. Dezbaterile pe această temă au fost aproape inexistente, singurul ales județean care a avut câteva obiecții fiind Vetuța Stănescu, fost director economic al Spitalului Județean de Urgență Deva, care a susținut în plen că investițiile de anul acesta la unitatea medicală sunt extrem de puține, dotarea noii aripi a spitalului fiind în pericol de a nu se realiza anul acesta.

Bugetul Consiliul Județean a fost aprobat, în ultima zi a lunii martie. Potrivit proiectului, veniturile administrației județene vor fi mai mici decât cheltuilile pe care le previzionează, cu aproximativ 30 de milioane de lei. „Se aprobă bugetul propriu al Judeţului Hunedoara pe anul 2017, stabilit în sumă de 239.293,78 mii lei  la partea de venituri  şi în sumă de 269.440,90 mii lei la partea de cheltuieli, cu un deficit în sumă de 30.147,12 mii lei acoperit din excedentul anului  precedent”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de aleșii județeni. Doar cheltuielile de personal au o valoare de 16 milioane de lei. „Compartimentul Salarizare, resurse umane, prin referatul  nr.3850/2017  privind necesitatea şi oportunitatea alocării de fonduri, anexat prezentei, comunică fondul total desalarii necesar anului 2017 pentru aparatul de specialitate, pentru un număr maxim de posturi, 177, şi fondul aferent salariilor de bază pe anul 2017, indemnizaţiile consilierilor judeţeni, indemnizaţiile pentru membrii comisiilor ATOP, precum şi fondurile necesare pentru plata contribuţiilor aferente acestora”, se arată în proiect. „Am analizat bugetul Consiliului Județean și am observat că el este construit astfel încât să acopere cheltuielile de personal, care au crescut în anul 2017 cu aproximativ 20%, atât la instituțiile din subordine, cât și la Consiliul Județean. Ce este însă trist, este că avem un program de investiții redus, cu vagi investiții legate de achiziția autoturism sau a vreunui obiect electornic”, a spus Vetuța Stănescu, consilier județean PNL.

Dotărea aripii noi nu e prevăzută în buget

Cel mai mare semn de întrebare se ridică vizavi de dotarea noii clădiri a Spitalului Județean de Urgență. Administrația Județeană nu a prevăzut în buget banii necesari, pentru achiziția de echipamente și mobilier, deși noua conducere a CJ Hunedoara spunea, la finele anului trecut, că în luna mai noua aripă a unității sanitare va fi utilizabilă. „Constat cu tristețe că, la Spitalul Județean de Urgență Deva, instituția care se ocupă de sănătatea populației județului Hunedoara, nu avem nici un leu pentru proiectele de investiții. La spital, nu există niciun echipament propus spre a se achiziționa în anul 2017. Știu, o să îmi spuneți că veți veni cu procentul de 3-5%,deschidere 3 (2) prevăzut de Legea 95/2006, care spune care este procentul cu care trebuie să vină în completare, la sumele de la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean. Da, înțeleg, dar acest procent de 3-5% trebuia prevăzut în acest buget, ori el nu există. În 2016, atunci când ați făcut recepția noului corp de clădire și declarați că în anul 2017 acesta va fi funcțional, dar mi-e greu să cred acest lucru, având în vedere faptul că echipamentele știm cu toții ce valoare au și cât de costisitoare sunt. Suntem îngrijorați din această cauză”, a declarat Vetuța Stănescu, consilier județean PNL.

Președintele CJ Hunedoara, „no comment”

deschidere 3 (3)Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, nu a contrazis-o pe Vetuța Stănescu, spunând că funcționarea unității sanitare „înghite” banii spitalului. „Spitalul Județean e, într-adevăr, o problemă, care ne preocupă și care trebuie finalizată, începând cu definitivarea echipei de management. Vom încerca, cu Ministerul Sănătății, să dezvoltăm, în continuare spitalul județean, să facem în cotinuare reparații la Baia Sărată, așa cum a fost prevăzut, inițial, în finanțare. Spitalul Județean beneficiază de un sprijin constant pentru ceea ce înseamnă funcționare, iar asigurarea condițiilor de funcționare înghite milioanele care ar putea fi direcționate în altă parte, dar asta e o chestie mult mai adânc de săpat”, a replicat președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora.

Anul acesta, Spitalul Județean va avea un bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit în sumă de 128.750,40 mii lei la partea de venituri și în sumă de 129.583,39 mii de lei la partea de cheltuieli. Cheltuieli de personal vor fi în sumă de 84.461,00 mii de lei, adică mai bine de jumătate din întreaga sumă, iar banii pentru bunuri și servicii vor fi de 44.882,39 de mii de lei. În schimb, cheltuieli de capital, respectiv cheltuielile cu dotările vor fi extrem de reduse, în sumă de 82 de mii de lei. La Spitalul Județean va fi cumpărat, anul acesta, doar un electrocardiograf, în valoare de șapte mii de lei, o hotă bacteriologică pentru oncologie, în valoare de 37 de mii de lei, o hotă bacteriologică laborator, în valoare de 21 de mii de lei și o masă pentru dezinfectarea manuală a endoscoapelor, în valoare de 17 mii de lei.

Tags

5 Comments

  1. Sunt si eu dezamagita de faptul ca, nu se aloca bani pentru investitii si ca intr-adrevar bugetul este construit in primul rand cu obiectivul de a indestula personalul din administratie, care toata lumea stie cat de „mult” munceste la locul de munca…
    Pentru ca o comunitate in ansamblul ei sa o duca mai bine, este nevoie de investitii in autostrazi, spitale, scoli, amenajare spatii pentru petrecerea timpului liber etc.
    Nu exista o gandire cu adevarat economica si orientata spre binele comunitatii…

Vezi și

Close