glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Doi fraţi din Aninoasa, acuzaţi de aderare la un grup infracţional

Doi tineri din oraşul Aninoasa au fost „săltaţi”, ieri dimineaţă de oamenii legii, fiind acuzaţi de aderare la un grup infracţional. Aceştia, se pare, îndrumaţi de un deţinut, au deschis conturi bancare la o unitate din Haţeg, unde ajungeau banii mai multor persoane înşelate.

Oamenii legii au descins, ieri dimineaţă, în locuinţele a doi tineri din Aninoasa, fraţi, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani. Pe numele acestora, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa a emis mandat de aducere, aceştia fiind acuzaţi de aderare la un grup infracţional.
Din primele cercetări, se pare că cei doi ar fi fost intermediarii unor persoane aflate în detenţie, care au comis o serie de înşelăciuni. Practic, cei doi ar fi fost contactaţi de un deţinut aflat într-un penitenciar din Constanţa, care le-a cerut să faciliteze deschiderea unor conturi bancare la o unitate din Haţeg, în care ajungeau banii unor persoane înşelate. Poliţiştii au descins în două locaţii din Aninoasa, de unde au ridicat mai multe documente care aveau legătură cu tranzacţiile bancare.

Reţea de infractori, cu ramificaţii în şapte judeţe

Oamenii legii au efectuat, ieri, mai multe percheziţii în capitală şi în şapte judeţe, între care Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Timiş, Satu Mare. Se pare că ar fi vorba de o reţea din care fac parte peste 30 de membri, mulţi dintre aceştia ispăşesc pedepse cu închisoarea în trei penitenciare din ţară.

„Operau” prin telefon

Se pare că modul de operare al membrilor reţelei era unul foarte simplu, şi-i viza în principal pe „creduli”. Astfel, membrii reţelei aflaţi în libertate sunau diverse persoane, pretindeau că au diferite funcţii în firme şi le spuneau că au câştigat un premiu substanţial, în unele cazuri maşini, după care le cereau să depună anumite sume de bani în conturi bancare. Prejudiciul în acest caz este de peste 200.000 de lei, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Christian Ciocan.
La acţiunea pentru destructurarea acestei grupări participă poliţişti ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Bistriţa.

Loading...

Vezi și

Close