glasul-hd.ro Web analytics

Diverse

Dispărut de două luni, dintr-un centru de minori din Vâlcea, găsit la Deva

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Cîineni, judeţul Vâlcea, care vagabonda prin Deva, a fost găsit de oamenii legii. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe raza municipiului Deva, pe C. C., de 17 ani, care figura ca urmărit naţional, după ce, la începutul lunii iulie, a dispărut din Serviciul de tip Familial pentru Deprinderi de Viaţă şi Integrare Socio-Profesională a Tinerilor din Sistemul de Protecţie Râmnicu Vâlcea. Minorul a fost încredinţat unei rude din municipiul Deva.

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 66, în afara localităţii Sântămăria Orlea. „Ioan U., în vârstă de 75 de ani, din comuna Sălaşu de Sus, în timp ce conducea un autoturism că pe DN 66, în afara localităţii Sîntămăria Orlea, pe direcţia de mers Haţeg –Petroşani, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un podeţ”, a declarat agent principal Adriana Voina, din cadrul IPJ Hunedoara. În urma impactului, şoferul autoturismului şi pasagerele Violina U., de 70 de ani, şi Lenuşa S., de 61 de ani, ambele din comuna Sălaşu de Sus, au fost uşor răniţi.

De la 1 septembrie se scumpeşte apa în Hunedoara

Toamna vine cu scumpiri pentru locuitorii municipiului Hunedoara. Operatorul de apă din localitate va majora preţurile pentru serviciul de furnizare ap/canal. Astfel, de la 1 septembrie preţul apei potabile va fi de 3,63 lei/metru cub pentru populaţie, inclusiv TVA
şi 2,93 lei/ metru cub pentru restul utilizatorilor, exclusiv TVA. De asemenea, preţurile pentru canalizare epurare vor fi majorate astfel: 1,57 lei/mc pentru populaţie, inclusiv TVA şi 1,27 lei/mc pentru restul utilizatorilor, exclusiv TVA

Loading...