Home / Actualitate / Discriminați de Primăria Deva. INTERZIS! Copiii cu handicap nu au voie să se joace în parc
IMG_0084

Discriminați de Primăria Deva. INTERZIS! Copiii cu handicap nu au voie să se joace în parc

Pe lângă faptul că trăiesc o dramă, viața lor fiind mult mai grea decât a noastră, copiii cu handicap sunt priviți de autoritățile locale din Deva cu alți ochi decât ceilalți. Micuţii cu dizabilităţi nu au dreptul să se joace într-un spațiu destinat copiilor! Şocantă, interdicţia stă scrisă în instrucțiunile de utilizare a spaţiului de joacă construit recent pe strada Barbu Lăutaru din Deva.

Probabil, cel mai dureros lucru pentru un copil cu handicap neuromotor este să vadă alți copii că aleargă, că se joacă, în timp ce ei nu pot să facă acest lucru. Una dintre bucuriile lor este în parc, acolo unde, ajutați de părinți, micuții sunt puși în leagăn și pot simți, pentru o clipă, că între ei și ceilalți copii nu există nicio diferență. Acest lucru le-a fost însă refuzat de Primăria Deva, care la locul de joacă de pe strada Barbu Lăutaru a stabilit o regulă aberantă și discriminatorie: „Este interzisă utilizarea echipamentelor de către copiii cu handicap la membrele superioare și inferioare”. Inscripţia i-a înfuriat pe reprezentanții Asociației Handicapaților Neuromotori, care consideră această regulă drept cea mai revoltătoare formă de discriminare şi sunt hotărâţi să lupte pentru dreptul la joacă al copiilor. „Nu este normal și asta pentru că orice persoană cu handicap, mai ales copiii sunt dornici de a face exact ce fac ceilalți copii. Normal că părinții nu o să îi lase în locuri în care le-ar putea fi periclitată integritatea. Este o discriminare! Primăria să ne răspundă și atunci, în funcție de răspunsul lor vom lua o decizie… Oricum e discriminare! Voi merge personal să văd despre ce este vorba acolo, ”, a declarat Rozalia Cristea, președinta pe zona Deva a Asociației Handicapaților Neuromotori Hunedoara. „De ce copiii cu handicap nu au voie? Primăria să ne motiveze de ce s-a pus această regulă. Un copil se poate da pe un leagăn, chiar dacă are mâinile și picioarele bolnave. De ce? Să ne dea un răspuns! După ce vor da un răspuns la articolul dumneavoastră, noi vom face sesizare la comisia de Discriminare”, a spus și Eugenia Codrea, președinta Asociației Handicapaților Neuromotori Hunedoara.

Consiliul Național de Combatere a Discriminări spune că e o problemă

Răspunsul așteptat de la Primăria Deva va veni abia în cursul zilei de astăzi, pentru că deși ieri am adresat o singură întrebare la care doream ca reprezentanții administrației locale să răspundă pe loc, nu am reușit să obţinem asta. La ora 15:14 am trimis e-mailul către primărie, în care ceream să ni se spună dacă ei consideră că existența acelei interdicții pe panou este normală și dacă nu cumva este o discriminare. „Mâine (n.r. joi) o să răspundem, pentru că ne încadrăm în prevederile legii și pentru că trebuie să dăm date corecte, nu făcute așa în cinci minute”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.

De mult mai multă disponibilitate am dat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Asistentul cu care am dialogat ne-a spus că interdicția existentă este un caz de discriminare clară, dar că au nevoie de o petiție scrisă pentru ca acest caz să fie analizat. „Textul pe care l-ați citit îmi sună a discriminare. (… ) Orice afiș care ar putea să lezeze drepturile unei anumite persoane pe un anumit criteriu, în speța de față o dizabilitate, poate să reprezinte o discriminare. Un caz de genul acesta, poate să fie analizat de instituția noastră”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” reprezentantul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Înainte de a învăţa alfabetul, copiii cu dizabilităţi învaţă o lecţie mai dură, mai crudă: n-au voie să se joace. Toboganele, leagănele și balansoarele sunt pentru ceilalţi prichindei. Ei, pentru că sunt altfel, au cel mult dreptul… să privească joaca celorlalţi. Parcul nu este şi al lor. Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități clarifică fără dubii acest aspect. Copiii cu dizabilități au dreptul să trăiască și să se joace, asemeni celorlalți micuți: „Pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată participa, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la activităţi recreative, de timp liber şi sportive, Statele Părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru: a asigura accesul şi participarea copiilor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la joacă, activităţi recreative, de timp liber şi sportive, inclusiv la activităţile din sistemul şcolar”, se arată în art. 30, alin.5, litera (d).

Acest lucru trebuie însă să îl afle și Primăria Deva, care nu poate interzice copiilor cu dizabilități să se joace într-un spațiu public, plătit din bani publici, chiar și din banii părinților ori bunicilor micuților cu handicap fizic.

IMG_0087

Despre Livia BOTICI

Citește și

Hunedorenii din mai tot judeţul par să aibă „accesul interzis” la un sistem civilizat de colectare şi valorificare a deşeurilor menajere

SMID nu mai iese din vria contestaţiilor

După contestaţiile repetate referitoare la operarea deponeului ecologic, apar contestaţii şi la licitaţiile pentru desemnarea …

13 comments

  1. Clar, baiatul asta pe care l-or ales probabil numai devenii de-un leat cu el (ca numai astia s-or prezentat la vot) nu-i pe treaba lui. Macar acujma de s-ar prezenta la vot altii, poate-poate ne vom alege si noi cu un primar, nu cu caricatura.

  2. ” Fratele ” Marginean a luat-o pe cai gresite. Va avea mari surprize la alegeri. Pana nu e prea tarziu, sa-l roage pe Mircia Muntean sa-l puna viceprimar. 😉

  3. Mai bine era cu Mircia, nu existau locuri de joacă pe vremea lui și nu aveau motiv de ceartă oamenii din oraș.

  4. Incepurati campania electorala. Daca acei copii cu handicap (putea fi gasita o exprimare mai blanda) se aciidenteaza, asa e ca va fi de vina primaria? Mai interesanta e interdictia de a folosi echipamentele la un vant peste 54 km/h. Viteza vantului cum o masoara micutii sau insotitorii lor?

  5. Mama, ce cenzura rapida aveti. Felicitari

  6. Mihaela Petruc

    RUSINE!!!!!!!!!!!!!!

  7. Pe unele jucării scrie ca utilizarea lor este interzisa copiilor sub 3 ani, de pilda. ..aparatele de fitness sunt interzise cardiacilor, e vorba de avertizare , dar unora le place sa carteasca din orice.
    Bravo celor care au contruit parcul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *