NEWS ALERT:
Home / Timp liber / Devenii, invitați la un recital de poezie
afis-revista-semne-emia

Devenii, invitați la un recital de poezie

Poeta Paulina Popa, fondatoarea Casei de Editare Emia și a revistei literare „Semne-Emia”, alături de o serie de poeți consacrați invită toți hunedorenii la un recital de poezie din propria lor creație și versuri de Mihai Eminescu, în apropierea zilei de naștere a marelui nostru poet, Ziua Culturii Naționale din România. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva împreună cu Asociația Culturală „Emia” Deva și va avea loc în data de 11 ianuarie 2017, de la ora 17:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene.

Prin organizarea acestui eveniment se continuă, astfel, o frumoasă tradiție încetățenită odată cu organizarea Festivalului Internațional de Poezie EMIA, la inițiativa poetei Paulina Popa. Revista „Semne-Emia”, o prestigioasă revistă literară fondată de poetă în anul 1998 și Asociația Culturală „Emia”, înființată în anul 2000, vor aduna din nou laolaltă condeie talentate din județul Hunedoara și din țară. În ambianța plăcută și primitoare a Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene, poezia va fi cu adevărat la ea acasă, iar poeții prezenți la acest eveniment se vor întâlni nemijlocit cu un public avizat, cunoscător și iubitor de poezie de bună calitate. Recitalul de poezie, organizat chiar în preajma zilei de 15 ianuarie, va pune în lumină nevoia de frumos și de echilibru a celor care iubesc literatura, care găsesc în poezie răspunsuri la numeroasele întrebări cu care se întâlnesc în viață. În plus, acest recital deosebit va fi și un moment de cinstire a nemuritoarei creații poetice a marelui nostru Mihai Eminescu, cel care, prin tot ceea ce ne-a lăsat moștenire, a devenit mai actual ca oricând.

foto-casetaCamera obscură, pe agenda culturală de timp liber

În acest sfârșit de săptămână, hunedorenii sunt invitați la un documentar inedit, din vremea comunismului. Este vorba despre „Camera obscură”, regizat de Gheorghe Preda. Filmul va rula la Cinematograful „Patria” din Deva, începând de astăzi și până miercuri, de la orele 15, 17 și 19. Prețul unui bilet de la ora 15:00 este șase lei, iar de la orele 17:00 și 19:00, biletul costă opt lei. În anii comunismului, în Romania, cinecluburile erau foarte active. Găzduite de mari întreprinderi, universități sau așezăminte culturale, ele instruiau și finanțau neprofesioniști care voiau să se exprime prin film. În condiții tehnice precare, de neimaginat astăzi, ei au realizat filme în 8 sau 16 mm, unele adevărate capodopere de subversivitate în condițiile existenței unei cenzuri foarte dure.

Despre Raluca STROIA

Citește și

17440415_10212550775995476_1690747084_n

Weekend-ul acesta, sunteți invitați la un eveniment de business deosebit.

Doisprezece oameni de succes le vorbesc hunedorenilor despre diverse aspecte ale unei afaceri, oferindu-le sfaturi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *