glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Deva: Târg de Crăciun cu produse tradiţionale şi multe surprize pentru vizitatori

Edilii locali ai municipiului Deva doresc să aducă sărbătorile de iarnă mai aproape de sufletul locuitorilor, prin organizarea unui Târg al Sărbătorilor de Iarnă asemănător celor din marile oraşe occidentale. Devenii vor avea ocazia pe tot parcursul lunii decembrie să facă cumpărături şi să asiste la spectacole de colinde susţinute de artişti locali. Comercianţii care doresc să participe la târg nu trebuie să plătească niciun fel de taxă, dar trebuie să respecte principala regulă a târgului, şi anume, să nu comercializeze produse kitsch, ci doar tradiţionale.
“În seara zile de 1 decembrie vom deschide oficial Târgul Sărbătorilor de Iarnă, care ne dorim noi să fi altfel decât cele organizate până acum, dacă nu de calitatea celui de la Viena, măcar asemănător cu cel de la Sibiu. Pentru desfăşurarea evenimentului am ales ca locaţie Piaţa Unirii şi centrul vechi. Ne dorim ca prin acest eveniment, să promovăm producătorii din judeţul Hunedoara, de aceea nu ne dorim şi probabil nu vom accepta comercializarea de kitschuri. Sperăm să reuşim să organizăm în fiecare seară, pe scena deschisă care va fi amplastă în Piaţa Unirii, spectacole de colinde susţinute de copiii talentaţi din oraşul nostru. Iar fiecare sărbătoare, de la Moş Nicolae la Moş Crăciun, o vom celebra ca atare în cadrul Târgului de Crăciun”, susţine primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

Back to top button