glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Deva City Report, aplicația pentru civism

Primăria Deva va lansa o aplicație destinată cetățenilor municipiului, prin care aceștia vor putea sesiza în timp real problemele din localitate. Edilul Florin Oancea spune că va monitoriza toate sesizările și stadiul rezolvării lor. Licitația pentru atribuirea contractului unei firme care să creeze aplicația este aproape de finalizare, iar sistemul trebuie să fie funcțional, conform caietului de sarcini, în 30 de zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrării.

Deva City Report este o aplicaţie pentru telefonul mobil sau tabletă, gratuită, simplă şi intuitivă, care va permite cetăţenilor cu spirit civic să transmită diverse sesizări şi incidente către primărie. Problemele punctuale din cartierele orașului, cum ar fi gropi în asfalt, câini comunitari, resturi menajere sau moloz aruncate la întâmplare, mizerie în mijloacele de transport, disfuncţionalităţi în iluminatul public, coşuri de gunoi vandalizate, vehicule abandonate, blocaje din cauza zăpezii etc., pot fi transmise direct de pe dispozitivul mobil către autoritatea locală, pentru a acţiona cu promptitudine şi a limita eventualele pagube. Sesizările transmise vor fi însoţite de fotografie, descriere şi localizare GPS, oferind autorităţilor identificarea exactă a locaţiei incidentelor.

Aplicația va permite: raportarea incidentelor, a sesizărilor ori reclamațiilor prin intermediul unui portal internet al instituției și prin intermediul aplicațiilor mobile, specifice dispozitivelor de tip smartphone sau tabletă. De asemenea, în momentul în care va fi sesizat un incident, acesta va fi localizat pe hartă, iar cetățeanul care semnalează o problemă va primi un număr alocat sesizării, număr care va putea fi urmărit ulterior, iar la rezolvarea incidentului, va fi notificat. „Comunicarea prin intermediul aplicației de telefonie mobilă va fi bidirecțională: ea va permite atât trimiterea de sesizări/incidente către instituție, cât și în sens invers, dinspre instituție spre utilizatori, prin posibilitatea distribuirii mesajelor de tip buletin de știri și a notificărilor de tip <push notification>. (…) Un utilizator va putea avea deschise mai multe solicitări simultan, fiecare putând fi urmărită distinct. Aplicația va permite, în funcție de tipul solicitării, escaladarea automată a incidentului către compartimentul de specialitate desemnat”, se arată în caietul de sarcini.

Cât va costa aplicația

Utilizatorii care vor folosi aplicaţia vor putea vizualiza atât sesizările proprii cât şi pe cele transmise de alţi utilizatori, acestea devenind publice din momentul preluării de către autorităţi. Datele de identificare a utilizatorului, obligatorii pentru a transmite o sesizare (nume, prenume, număr de telefon) nu vor fi făcute publice.

Contractul este aproape de atribuire, zilele următoare trebuind să se stabilească firma care va pune la punct aplicația. În termen de 30 de zile de la atribuirea contractului și de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, aplicația trebuie să fie funcțională. Așadar, aproximativ la sfârșitul lunii mai, devenii vor putea beneficia de acest serviciu.

Primarul Devei a mai anunțat că toate sesizările vor fi monitorizate și că va verifica personal modul de rezolvare a acestora. „Vom avea o aplicație prin care toate sesizările vor fi monitorizate, voi avea personal situația actualizată. Îi voi suna pe deveni să aflu dacă a fost sau nu rezolvată sesizarea”, a declarat Florin Oancea. Valoarea estimată a contractului este de 94.000 de lei.

 

 

Loading...

3 Comments