Home / Sport / Deja-vu în fruntea Ligii 1 la futsal
IMG_9311

Deja-vu în fruntea Ligii 1 la futsal

După cum se ştie, sezonul 2017 – 2018 la futsal a plecat la drum acum două săptămâni şi, deşi au trecut numai două etape şi pare prematur fie şi numai să începem să tragem concluzii, cele zece meciuri disputate în prima ligă ne-au arătat deja ceea ce lumea futsalului de la noi intuia încă din intersezon, anume care sunt echipele care pot emite pretenţii la titlu.

Cifrele vorbesc foarte clar şi spun că primele patru locuri din clasamentul Ligii întâi sunt ocupate – în ordinea dată de golaveraj – de Autobergamo, Odorheiu, Informatica şi United, nimeni altele decât semifinalistele ediţiei precedente de campionat, toate cu maximum de puncte acumulate. O altă grupare cu pretenţii, Dunărea Călăraşi, a fost învinsă pe teren propriu de timişoreni şi pare a fi la oarecare distanţă, valoric, de cvartetul fruntaş.

Primele derbyuri vin în etapa a treia

Campioana en-titre Autobergamo şi-a apărat blazonul în primele două runde, obţinând victorii lejere şi scontate în faţa unor adversari care nu i-au pus probleme deosebite. 12 – 1 cu Politehnica Iaşi şi 5 – 0 cu Imperial WET Miercurea Ciuc, ambele partide disputate în Sala Sporturilor din Deva, au echivalat cu un start lansat în noua ediţie a campionatului.

Şi principalele rivale ale devenilor au plecat bine în noul sezon. Vicecampioana United Galaţi încă nu a primit gol, deşi stă cel mai slab la golaveraj dintre cele patru „mari”, după 3 – 0 acasă cu City’us Târgu Mureş şi 2 – 0 cu Spicom la Sfântu Gheorghe. Proaspăta câştigătoare a Supercupei, Informatica, a avut cea mai grea misiune până acum, cu o deplasare la Călăraşi pentru un 4 – 2 cu Dunărea, urmată de un lejer 7 – 0 cu Muncitorul la Timişoara. În fine, dar nu în ultimul rând, FK Odorheiu Secuiesc ocupă poziţia a doua în clasament, cu toate că a jucat până acum doar în deplasări: 13 – 3 la Reşiţa cu Muncitorul şi un spectaculos 6 – 4 la Iaşi cu Politehnica.

Toate aceste partide par să fi fost doar „încălzirea” pentru ce urmează, adică pentru meciurile directe. Acestea încep în etapa a treia, cu reeditări ale finalelor – mare, respectiv mică – din sezonul precedent: United Galaţi – Autobergamo Deva şi FK Odorheiu – Informatica Timişoara.

În rest, campionatul Ligii 1 la futsal a oferit până acum şanse la puncte celorlalte competitoare doar în jocurile dintre ele. Acolo a fost acel Imperial WET – Spicom 9 – 1 din prima etapă şi City’us – Dunărea 1 – 2 din etapa a doua, ultima întâlnire fiind una între două pretendente la calificarea în play-off.

România – Georgia se joacă la Deva

Campionatul cel de toate zilele se întrerupe însă pentru prima manşă a meciului Naţionalei României de calificare la Campionatul European 2018 din Slovenia. Partida cu Georgia (un adversar accesibil, trebuie să o spunem, prin comparaţie cu Serbia sau Croaţia) va avea loc marţi, 12 septembrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Deva. O alegere inspirată a Federaţiei Române de Fotbal, din moment ce majoritatea internaţionalilor români convocaţi la lot sunt familiarizaţi cu această locaţie, pentru că joacă la echipa locală Autobergamo Deva. Cei opt deveni convocaţi la Naţională sunt Alpar Csoma, Paulo Ferreira, Florin Ignat, Cristian Matei, Robert Matei, Adrian Pânzaru, Dumitru Stoica şi Petrişor Toniţă.

Celelalte meciuri din play-off sunt Ungaria – Polonia, Cehia – Serbia şi Franţa – Croaţia, care se vor disputa în aceeaşi zi. Returul va avea loc peste două săptămâni.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9232

Cetate face calcule, Şirineasa se poate gândi la Liga a doua

Mai sunt două etape de disputat din turul de campionat al seriei a patra din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *