glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Dedeman s-a ţinut de cuvânt. Teren de tenis nou în zona Bejan.

Deva are, de ieri, un nou teren de tenis de câmp. Acesta a fost primit, prin donaţie, de la compania Dedeman. Valoarea investiţiei este de 10.000 de euro. O clauză a parteneriatului încheiat de Dedeman cu Simona Halep, noua stea a tenisului de câmp, prevede ca în fiecare oraş în care compania amintită îşi deschide un magazin să amenajeze şi un teren de tenis pe care să îl ofere comunităţii.

Terenul, inaugurat ieri, este amplasat în zona Bejan din Deva şi permite accesul tuturor copiilor pasionaţi de acest sport. „Sunt foarte încântată. Ca reprezentant al acestui sport mă bucur atât eu, cât şi pentru copiii oraşului, că pot practica acest sport în voie, fără taxă”, a declarat la inaugurarea terenului Laura Moţ, antrenor Tenis Club Deva. „Suntem primul oraş în care s-a făcut acest teren de tenis. Sper că va fi benefic pentru copiii care vor să facă acest sport. Am vorbit deja cu câţiva antrenori, iar accesul va fi permis gratuit, prin rezervări şi pe baza unui program. Vor putea intra şi adulţii pentru care se va stabili un tarif modic”, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, la inaugurarea terenului. Primarul municipiului Deva a primit promisiuni că anul viitor lângă acest teren va fi construit un alt teren de tenis, oferit de aceeaşi companie.