glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

De Ziua Maghiarilor, hai să ne uităm un pic și-n ograda noastră

Cum se apropie 15 Martie, cum mass-media și politicienii noștri își amintesc de Transilvania – brusc auzi despre valori milenare, oprimări milenare, vitejii la fel de milenare și musai Ip și Trăznea.  Din când în când, în studiouri se mai nimerește vreun istoric onest care încearcă să spună și despre ororile făcute de armia română – însă fără șanse în fața trompetelor Carpaților. Despre Autostrada Transilvania, niciun cuvânt – se va vorbi peste o mie de ani, desigur ca despre o altă aspirație milenară.

De Ziua Maghiarilor de pretutindeni, pare că subiectul preferat e istoria României. Mai pare că universul conspiră împotriva noastră și ne dă cu sâc cum că Ardealul n-ar fi pământ românesc – poate de-aia trompetele simt nevoia să repete obsesiv despre românitatea/dacitatea (sic!) spațiului ardelean. Io am mai văzut asta, în copilărie – câștigase unul bani la loto și se plimba oprind fiecare sătean să-i povestească despre noroc, la început oamenii erau politicoși și-l ascultau, mai încercau unii să plece că aveau treabă și ăsta-i ținea zdravăn de mânecă, apoi i-au dat cu flit; a înnebunit până la urmă, părăsit de nevastă și căzut în alcoale. Nu l-a ajutat norocul – că nu norocul îți schimbă țiglele sparte și nici  geamurile sparte.

Ne supărăm că-și pun steagul secuiesc sau culorile Ungariei pe stâlpi, dar trecem sub tăcere că în Ungaria, prin părțile locuite de români, flutură de ani buni drapelul României – și nu doar de sărbători, ci în toate zilele. Mai spunem despre unguri că visează să ia Ardealul, dar ne înghițim limba când noi, românii (mă rog, ăia de prin ministere) ne batem joc și de Ardeal și de Moldova, Banat, Bucovina, Dobrogea sau Oltenia. Rugați-i pe ieșeni să vă spună de când se bat pentru o autostradă spre Vest – și-o să vă cruciți, și-o să-nțelegeți…

Tot din sentimentul de chiuvetă prea plină ne mândrim cu frumusețile României/Ardealului/Bucovinei, da’ luăm notițe și nimic mai mult când străinii ne bat obrazul că nu suntem în stare să legăm propria țară cu autostrăzi. Fandoseala asta cum că la noi roșiile au gust e dublată de uimirea că importăm trei sferturi din mâncare – noi, grânarul Europei și premianții cernoziomului. Transportatorii noștri preferă să facă plinul în Ungaria, că-i mai ieftin și mai bun și Ungaria are autostrăzi și noi nu.

No, cum îi cu Ardealul? Așa că cel mai comod contraargument e să te-nfoi și să spui că-s vândut ungurilor? Nu-i așa că te-ajută discursurile politicienilor, ale academicienilor, ale gazetarilor sau ale mai știu io cui – spărieți, de exemplu, că Budapesta are un program pentru suta asta de ani numită Centenar și pentru care noi am angajat frizeri, mecanici auto și fotbaliști ratați? Spărieți că Budapesta are programe pentru maghiarii de peste granițe și noi îi radem pe românii din diasporă, facem mișto de ei când e să-și exercite dreptul de vot – ai noștri-s buni doar să trimită zeci de miliarde de euro și să scoată țara din criză și cu asta basta. Nu-i așa?

Poate c-am avea ceva de învățat de la unguri, începând de la mușcatele din ferestre până la căratul zăpezii din fața curții. Am avea de învățat poate și de nemți, atâția câți au mai rămas, de la evrei, armeni, de la toți. Și asta nu pentru că am fi proștii lumii, ci pentru un copac sănătos n-are doar tulpină, nu-și ucide ramurile și frunzele doar pentru că-s mai slabe decât trunchiul. Avem 27 de culturi în țara asta, exact câte culturi naționale are acum și Uniunea Europeană – dac-aș preda copiilor din clasa-ntâi le-aș spune că suntem o Europă în miniatură. Politicienilor, la fel. Le-aș mai spune că diversitatea e o șansă pe care istoria ți-o dă o singură dată, ca la loto.

Ce ne oprește să facem din diversitate un bun public? Nu făloșenia, nu vreo genă cârcotașă a unicității, ci sentimentul ăla spurcat de inconsistență identitară, frustrarea deja malignă că alții fac autostrăzi și noi nu, că alții pot avea spitale curate și noi nu, că la alții un țăran poate trăi din munca pământului și la noi nu, că și că și că…. Adevărul e că e din ce în ce mai greu să te simți bine în România, auzim zilnic că nu mai e de trăit aici; medicii pleacă, sudorii pleacă, până și ciobanii pleacă – și nu din cauza ungurilor sau a steagurilor ungurești; doar că sunt, acolo sus, niște alți români, ăia care-ți fură țiglele de pe casă și-ți sparg geamurile…

Loading...

Vezi și

Close