NEWS ALERT:
Home / Politică / De mâine, bannerele electorale ar trebui să dispară
IMG_0047

De mâine, bannerele electorale ar trebui să dispară

Noile prevederi legale referitoare la campania electorală şi finanţarea partidelor în timpul campaniilor electorale ar trebui să schimbe radical felul în care partidele şi candidaţii vor încerca să atragă voturi. Bannerele şi mesh-urile ar trebui să devină istorie. La fel şi găleţile, cănile, pixurile, maşinile „urlătoare” sau corturile publicitare.

Conform legii, partidele şi candidaţii nu mai au voie să-şi facă publicitate folosindu-se de vehicule inscripţionate cu sloganuri de campanie, vehicule care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, spectacole, serbări, focuri de artificii, etc., bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate auto-portante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, panouri publicitare mobile, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule. Cine se va folosi de astfel de metode şi după data de 6 mai, este pasibil de amenzi cuprinse între 10.000 şi 25.000 de lei, dar şi de confiscarea contravalorii materialelor publicitare. Aici, legea pare neclară. Nu se specifică cine şi cui aplică amenda, şi nici cum se va confisca efectiv “contravaloarea materialelor publicitare”.

În plus, rămâne de văzut câţi dintre candidaţii ale căror bannere tronează deja de săptămâni bune prin Deva, Hunedoara sau Petroşani se vor grăbi să le dea jos.

Afişe cu măsură (mică)

Aceeaşi lege prevede că în campania electorală pot fi utilizate doar afişe de 50/35 de centimetri (sau invers). Pentru afişele prin care se convoacă o reuniune electorală, dimensiunile sunt şi mai mici: 40 de centimetri o latură, 25 cealaltă. În plus, acestea pot fi amplasate doar în locuri special amenajate de primării. Această prevedere are peste 20 de ani vechime, dar nu a fost niciodată respectată. Candidaţii la alegerile locale se pot promova prin materiale audio sau video difuzate de mass-media, prin publicitate în presa scrisă, materiale de propagandă on-line, broşuri sau pliante. Pe toate materialele de propagandă, candidaţii sunt însă obligaţi să imprime în mod vizibil denumirea competitorului electoral care le-a comandat, numele firmei care le-a realizat şi codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar al fiecărui partid.

Alte interdicţii

„(3) Este interzisă achiziționarea și utilizarea în campania electorală a pixurilor, cănilor, ceasurilor, tricourilor, jachetelor, gecilor, impermeabilelor, pelerinelor, vestelor, șepcilor, căciulilor, fularelor, sacoșelor sau a pungilor și a altor materiale din poliester, umbrelelor, găleților și alte materiale din aceeași categorie, brichetelor, chibriturilor, produselor alimentare, produselor alcoolice, ţigărilor și a altor alimente asemenea.

(3) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.

(5) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor”, se mai arată în „Ghidul de finanţare a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016”, elaborate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Până astăzi, mare parte dintre candidaţi s-au folosit de mai toate aceste modalităţi de promovare electorală, însă AEP a anunţat că ele sunt interzise doar pe perioada oficială a campaniei electorale (6 mai – 4 iunie), nu şi în afara acestui interval de timp.

PSD: „Este exact ceea ce ne doream”

Radu Barb  0805Secretarul executiv al PSD Hunedoara, Radu Barb, spune că noile norme privind campania electorală se pliază foarte bine pe abordarea partidului său privind alegerile: „Este exact ceea ce ne doream: reguli pentru o campanie decentă, o campanie în care alegătorul să nu mai poată fi influenţat cu o cană, o găleată şi aşa mai departe. Nu putem face nimic însă în ce priveşte evenimentele publice programate de primării în campania electorală, pentru că acestea sunt stabilite prin hotărâri de consiliu local şi… asta este. Strategia noastră de campanie prevede diseminarea mesajelor noastre prin metoda „door to door” (din uşă-n uşă – n.red.), pliante, flyere, adunări publice în condiţiile legii. O să le prezentăm oamenilor realizările din perioada guvernării Ponta şi o să le explicăm că e nevoie de oameni serioşi de jos până sus. Ne mai bazăm şi pe seriozitatea membrilor noştri. În plus, suntem şi cea mai puternică organizaţie de partid din judeţ, avem peste 10.000 de membri”. Radu Barb adaugă că, începând de astăzi, toate bannerele şi mesh-urile candidaţilor PSD vor fi înlăturate.

PNL: „Salutăm noile prevederi legale”

Adrian David  3742Directorul de campanie al PNL Hunedoara, Adrian David, spune, la rândul său, că noile reguli privind campania electorală sunt binevenite: „Salutăm noile prevederi legale referitoare la campanie, pentru că sunt în spiritul genului de mentalitate pe care ar trebui să o avem noi toţi cei care facem politică. Nu opulenţa şi zgomotul contează. Contează calitatea mesajului, nicidecum cantitatea. Ne vom propune să ascultăm nevoile şi năzuinţele oamenilor, după care să ne plasăm în slujba îndeplinirii dorinţelor acestora. Am spus încă din ianuarie că noi nu vom face o campanie bazată pe critici la adresa adversarilor politici. Dacă ei vor să ne critice, n-au decât, înseamnă că ei recunosc astfel că noi suntem mai buni. Obiectivele clare şi, atenţie, posibil de îndeplinit, vor fi atuurile noastre în campanie. Revenind la tema bannerelor şi a mesh-urilor, nu e vorba că ne temem de sancţiuni. Poate să fie vorba şi de o amendă de 15 lei pentru un banner rămas, însă e vorba de un principiu: noi nu încălcăm legea. Toate materialele electorale care nu corespund noilor prevederi referitoare la campania electorală vor fi înlăturate, iar pe perioada campaniei ne vom folosi doar de modalităţile prevăzute de lege”.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Lucian Heius 3039

Liberalii au început sondajele pentru următoarele alegeri

Organizaţia judeţeană PNL Hunedoara a demarat o serie de sondaje de opinie spunând că  doreşte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *