glasul-hd.ro Web analytics

Sport

De la pista de atletism, la biroul de preşedinte

Clubul Sportiv Siderurgica Hunedoara are un nou preşedinte executiv. La 72 de ani, antrenorul emerit de atletism, Ştefan Beregszaszy, a acceptat încă o provocare. Cel care a adus prima medalie olimpică pentru atletismul hunedorean şi-a prezentat, la finele săptămânii trecute, planul prin care speră să redreseze activitatea grupării sportive de pe Cerna.

Timp de mai bine de 40 de ani a reprezentat clubul hunedorean atât ca sportiv, cât şi antrenor. Acum vrea să încerce să redreseze gruparea care are active, momentan, doar secţiile de box şi popice. Nu voi fi un preşedinte care îşi va freca pantalonii de birou ci voi umbla şi căuta soluţii pentru ca sportivii să beneficieze de condiţii optime de pregătire şi mai apoi să reprezinte cu demnitate clubul în competiţii”, a afirmat Ştefan Beregszaszy. Printre primele obiective: reactivarea şi apoi reafilierea secţiei de atletism a Siderurgicii, una dintre cele mai importante structuri din trecut. Beregszazsy, care în ultimii ani s-a ocupat şi de pregătirea fizică a jucătorilor celor de la FC Hunedoara, a mai ocupat timp de trei ani (între 2004 şi 2007) funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism.