Home / Reportaj / De ce să nu mai aruncăm lâna pe foc – argumentul de la Viscri
Mariana Purghel şi o pereche de papuci de Viscri care-ţi fură imediat privirea
Mariana Purghel şi o pereche de papuci de Viscri care-ţi fură imediat privirea

De ce să nu mai aruncăm lâna pe foc – argumentul de la Viscri

Crescătorii de oi din judeţul Hunedoara se plâng de ani buni că nu le cumpără nimeni lâna. Acum, Guvernul pare că doreşte să facă ceva în acest sens. Rămâne de văzut cât va reuşi. Până să apară însă un program guvernamental eficient, tot mai bună este soluţia adoptată în satul Viscri, judeţul Braşov, la 250 de kilometri depărtare de Deva. Aici, de vreo 15 ani, gospodinele din sat câştigă bani „ştrencănind” ciorapi din lână şi confecţionând papuci din pâslă.

Cine cumpără o percehe de papuci ştie cum o cheamă pe cea care i-a făcut şi la ce casă locuieşte
Cine cumpără o percehe de papuci ştie cum o cheamă pe cea care i-a făcut şi la ce casă locuieşte

„Aruncăm lâna pă foc, că ce să facem cu ea?! Nu mai avem loc în pod s-o ţînem”. E o frază pe care am tot auzit-o, de vreo 15 – 20 de ani, în judeţul Hunedoara. Au fost, între timp, şi investitori străini (în special chinezi) care au părut interesaţi să cumpere lână din judeţul Hunedoara, dar nu s-a concretizat mai nimic.

Cum e la noi, la românii hunedoreni

În judeţul Hunedoara sunt înregistraţi oficial aproape 1.000 de proprietari de oi, care deţin cel puţin 50 de exemplare. Marii proprietari de ovine îşi duc lâna la un centru de colectare din judeţul Sibiu. Cei mici nu prea au ce face cu ea, pentru că, la cât primesc pe 25 – 50 de kilograme de lână nu-şi scot costul motorinei până la centrul de colectare şi înapoi. Nici micul consum de lână nu mai e ca pe vremuri. Satele din zonele montane sunt aproape pustii, iar bătrânele care ar mai ştii să prelucreze lâna nu o mai fac. „Ţoala” de la oraş e mai bună, chiar dacă nu ţine atât de mult ca vechiul „laibăr”.

Şeful Direcţiei Agricole Hunedoara, Călin Petru Marian, crede că, şi la noi în judeţ, se va înregistra un progres în ce priveşte exploatarea lânii, dar abia la anul: „Există acel program guvernamental prin care se va înfiinţa un centru de colectare şi în judeţul Hunedoara. Nu ştim încă, exact unde va fi. Sunt trei variante: Valea Jiului, Haţeg sau Orăştie. Ideea este ca proprietarul de oi să poată face dovada comercializării lânii, iar la fiecare kilogram vândut primeşte 1 leu subvenţie din partea statului. Nu e foarte mult, dar măcar respectivul proprietar îşi acoperă parte din costurile cu tunsul oilor”.

În Viscri, ori de câte ori e un pic de timp, se iese la „ştrencănit” în faţa casei
În Viscri, ori de câte ori e un pic de timp, se iese la „ştrencănit” în faţa casei

Cum e la românii învăţaţi de saşi

Dacă, în judeţul Hunedoara, un kilogram de lână produce (doar în cazul marilor proprietari de oi) 2,5 lei, la Viscri produce de zeci de ori mai mult. Iar aici începe povestea unui exemplu demn de urmat.

În 2000, un neamţ a venit să viziteze satul Viscri, devenit faimos pe plan european în 1995, datorită ghidului Routard, unul dintre cele mai prestigioase din Europa (înainte de „descălecarea” prinţului Charles). A închiriat o casă.

Mai bine de jumătate din populaţia satului Viscri e formată din rromi. Nici acum nu spun că o duc bine, dar o duceau şi mai rău în urmă cu 17 ani. Povestea am aflat-o de la Mariana Purghel, „gestionara” magazinului din Viscri în care se vând acum, anual, peste 1.000 de perechi de papuci din pâslă şi ciorapi de lână: „O femeie, săracă, de etnie rromă s-a dus la neamţul ăsta cu un cadou: o pereche de ciorapi. A primit, în schimb, ceva de mâncare pentru copiii ei. Omul a ajutat foarte mult copiii din familiile sărace de aici. Dar nu dădea niciodată bani. Dădea la schimb ceva de mâncare, rechizite, sau chiar îi ajuta pe copii cu lecţiile. Apoi, femeia de care vă vorbeam, i-a făcut alte perechi de şosete, dup-aia mănuşi, dup-aia căciuli. După câţiva ani, la neamţul ăsta acasă au venit în vizită nişte prieteni din Germania. Avea o ladă plină cu ciorapi de lână. Le-a făcut cadou prietenilor. Oamenii, întorşi în Germania, tare s-au mai mândrit cu ciorapii lor de lână, făcuţi de mână”.

Magazin improvizat pe uliţă: toate produsele sunt „hand-made” şi vin de după poarta din imagine
Magazin improvizat pe uliţă: toate produsele sunt „hand-made” şi vin de după poarta din imagine

La scurt timp după acel moment, femeile din Viscri şi-au făcut o asociaţie. Fiecare „ştrencăneşte” cât poate şi ce poate şi primeşte pe măsură: 30 – 35 de lei la o pereche de ciorapi de lână, 60 – 70 de lei la o pereche de papuci de pâslă. Lâna o cumpără doar de la proprietarii de oi din Viscri.

Etichete, ca la Viscri

Sunt 95 de femei care, atunci când au timp, se ocupă cu transformarea lânii în ciorapi sau papuci de pâslă. Unele mai fac şi genţi, pălării, ori alte accesorii. 90 la sută din producţia lor merge la export: „Avem pe cineva în Freiburg care ne ajută să vindem ce producem. Pe an, cam 2.000 de perechi le vindem în Germania şi 1.000 o vindem aici, la magazinul din Viscri. Cum de se cumpără atâtea? Păi papucii făcuţi de noi sunt mai frumoşi şi sunt şi făcuţi de mână. În Germania nu se mai face nimic de mână. Plus că sunt şi foarte călduroşi şi rezistenţi. Eu una am o pereche de papuci de-ăştia de cinci ani. Şi se şi spală uşor. Îi bagi la maşină, la program de lână, la 30 de grade Celsius şi gata!” spune Mariana. La 3.000 de perechi vândute într-un an, în buzunarele sătencelor din Viscri ajung cam 250.000 de lei, în total. Asta fără să luăm în considerare gospodinele care tricotează pe cont propriu şi îşi vând produsele în faţa porţii. Sunt şi astfel de cazuri.

Pe lângă lâna din sat, papucii de pâslă ajută şi la valorificarea pieilor din zonă. Talpa le e făcută ori din piele de viţel, ori din piele de porc.

Fiecare pereche are o etichetă pe care, pe lângă mărime, e trecut prenumele celei care a făcut-o, dar şi numărul de casă. De fapt, numărul de casă e foarte important în Viscri. E mai simplu să spui, de exemplu, „Gabi de la 147”, decât să spui doar „Gabi”, după care să fii întrebat „Care dintre ele, că avem mai multe”.

Magazinul din Viscri e în curtea casei Marianei Purghel, amenajat într-o fostă bucătărie de vară. Nu duce lipsă de clienţi nici în sezonul rece. „Valul” cel mare e vara, când vin cu miile într-un week-end. Turiştii nu lipsesc însă nici, toamna, nici iarna şi nici primăvara. Pentru că, la sat, viaţa e frumoasă tot timpul anului.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

1

LUNCOIU DE SUS – DEALU FETII sau cum te poţi rătăci într-un sătuc ascuns de lume (GALERIE FOTO)

De câte ori cobor Dealu Mare mergând înspre Brad, atenţia îmi e atrasă de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *