Home / Actualitate / De azi avem alte tarife pentru RCA
MAIN accident

De azi avem alte tarife pentru RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat tarifele de referinţă pentru RCA, cele după care se vor ghida şoferii de-acum înainte să-şi facă o idee despre cât de mult vor plăti pe asigurarea obligatorie.

Tarifele de referință sunt mai mici decât tarifele maximale practicate în prezent, spune ASF. Însă cum nu sunt obligatorii de respectat și cum în prezent sunt societăți de asigurări care cer mai puțini bani decât tarifele maximale, în viitor se va plăti mai mult decât în prezent.

Spre exemplu la categoria persoane fizice, vârstă 51-60 de ani, vehicul cu motor de 1.401-1.600 centimetri cubi, se plătește un tarif de până la 714 lei (maximal). Încă există societăți care, până la expirarea termenului până la care valoarea asigurării RCA este stabilită administrativ (18 mai), cer un tarif de aproximativ 250 de lei pentru șase luni la un șofer de clasă bonus B8, sau 500 de lei pe un an. Acesta este un tarif inferior celui de referință stabilit de ASF, respectiv 606 lei, și care va intra în vigoare la 18 mai. Oricum societățile de asigurări îl vor putea depăși. Calculele ASF ar putea  avea în vedere șoferi cu clase de bonus mult mai slabe, însă este probabil că vom vedea că șoferii vor plăti mai mult față de prezent.

Se renunță și la clasele de bonus B9-B14 acestea fiind transformate în B8.

Exemplele ASF

O persoană fizică cu vârsta între 31 și 40 de ani ce deține o mașină cu capacitatea cilindrică până la 1.400 centimetri cubi are stabilit un tarif de referință la polița RCA de 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei, conform datelor prezentate de prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, într-o conferință de presă.

Unul dintre exemplele prezentate se referă la autoturisme utilizate de persoane fizice de 31—40 de ani, cu 1.201-1.400 centimetri cubi. Indicatorii sunt frecvența daunelor istorice de 4,2%, dauna medie istorică de 5.474 lei, prima de risc model GLM (rezerva de daune neavizată) inclusiv încărcarea de siguranță de 234 lei, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR) de 18,5% inflația daunelor de 3,5% și prima de risc de referință de 287 lei. Cheltuielile de achiziție și administrare variabile au fost stabilite la 25%, încărcarea BM (bonus-malus) de 21,3% și un profit de 3%.

Astfel, tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.

Un alt exemplu este pentru persoanele juridice cu autoturisme de 1.401-1.600 cmc. Indicatorii luați în calcul sunt frecvența daunelor de 9,3%, dauna medie inclusiv încărcarea de siguranță și daune mari de 5.065 lei, IBNR de 18,5% și inflație a daunelor de 3,5%. Prima de risc de referință este de 575 lei. Cheltuielile de achiziție și adminstrare variabile sunt de 25%, încărcarea BM de 16,6% și profitul de 3%. În acest caz, persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).

Consiliul Concurenţei suspectează asiguratorii

Conform Agerpres, şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că România ar fi riscat o procedură de infringement dacă ar fi continuat plafonarea tarifelor RCA (măsură care a expirat pe 18 mai) şi că nu se aşteaptă “la un şoc” pe piaţă, odată cu stabilirea de noi tarife maximale (dar care nu sunt obligatorii pentru societăţile de asigurare).

Chirițoiu a mai spus că, în câteva luni, Consiliul Concurenței va finaliza o investigație pe piața asigurărilor, care s-ar putea solda cu amenzi foarte mari. „În câteva luni terminăm o investigație în care suspectăm un schimb de informații, o coordonare între companiile de asigurări, iar, dacă aceste suspiciuni vor fi confirmate în raport cu investigația, atunci vom da amenzi foarte mari”, a continuat oficialul Concurenței, citat de Agerpres. Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Conform Autorității de Supraveghere Financiară, printre cele mai importante modificări aduse de această lege cadrului general de funcționare a pieței asigurărilor obligatorii auto se numără: introducerea conceptului de tarif de referință și formula de calcul a acestuia; definirea categoriei clienților cu risc ridicat, precum și modalitățile prin care aceștia pot fi asigurați; explicitarea mecanismului decontării directe și principiile de aplicare.

Sursa: digi24.ro

Despre glasul hunedoarei

Citește și

desc

Peste 30.000 de metri pătrați de solarii și sere de legume, distruse de furtună

Furtuna de duminică i-a afectat grav și pe cultivatorii de legume din județul Hunedoara. Potrivit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *