glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

„Dacă primarul mi-ar fi spus să-mi dau demisia, mi-ar fi fost mai uşor să accept”

Managerul spitalului din Hunedoara, Bende Barna, a aceptat să vorbească, „la cald” despre demiterea sa din funcţie, reacţia angajaţilor din subordinea sa şi a explicat care este implicarea sa în derularea contractului privind dotarea unităţii medicale cu aparatură.

Redactor: Cum vă simţiţi acum după reacţia oamenilor?

Bende Barna: Mă simt emoţionat. Nu mă aşteptam să fie o mişcare spontană în spital pentru susţinerea mea. Acest lucru dovedeşte că în toţi aceşti opt ani şi în cei 24 de ani de când lucrez în spital am reuşit să găsesc o comunicare ca medic şi manager cu personalul din spital. Sunt convins că o să plec de aici. În primul rând sunt om şi hunedorean. Am o meserie, sunt medic. Consider că nu meritam modul în care s-a procedat. Dacă Viorel Arion m-ar fi rugat să-mi dau demisia, mi-ar fi fost mai uşor să accept, decât modul abuziv prin care s-a făcut demiterea mea.

Red: S-a spus în sală că vi se reproşează un prejudiciu de trei milioane de euro dumneavostră şi fostului primar…

B. B.: Este asociat numele meu cu acest contract. Spitalul a fost simplu beneficiar şi am semnat doar nişte note de recepţie a aparaturii care a venit. Autoritatea contractantă a acestui leasing este Primăria Hunedoara, care din punct de vedere juridic şi financiar ca ordonator de credite răspunde de cheltuirea banilor. Noi, personal, nu am fost chemaţi să facem parte din comisia de achiziţii, nici să facem specificaţii tehnice, nici să participăm la întocmirea caietelor de sarcini. Pur şi simplu am primit aparatele.

Red: Cum explicaţi gestul primarului?

B. B.: Să nu uităm că am fost adversari în campania electorală. Sunt lucruri care nu se uită. Pe de altă parte la iniţierea proiectului în Consiliul Local a fost nevoie de o notă justificativă şi o listă cu aparatură. Lista a fost întocmită de către spital, după ce au fost întrebaţi şefii de secţie de ce aparatură au nevoie. Acea listă a fost înaintată către primărie şi a avut un preţ estimativ, preţ care ne-a fost transmis tot de către primărie. Într-o televizată în urmă cu două trei săptămâni, Ovidiu Hada a intrat în direct prin telefon şi a explicat că această sumă nu a fost dată nici de spital, nici de primărie ci de către Ministerul de Finanţe în momentul în care a calculat gradul de îndatorare al primăriei. Lista aceea conţine o enumerare a aparatelor de care avem nevoie şi o sumă transmisă de către primărie. Eu care nu sunt autoritate contractantă am semnat acea hârtie.

Red: Veţi ataca decizia primăriei?

B. B.: Cred că da. O să mă consult cu un jurist şi un avocat şi apoi voi lua o decizie finală. În această dimineaţă (n.red. joi) am primit şi actul administrativ prin care sunt notificat că managerul şi comitetul director au fost demişi începând cu data de 18.