glasul-hd.ro Web analytics

Home / Sport / Cupa Liceelor „Big FM” a ajuns la a opta ediţie
Cupa liceelor Watermark4119

Cupa Liceelor „Big FM” a ajuns la a opta ediţie

Devenită deja o competiţie tradiţională, Cupa Liceelor “Big FM” se va desfăşura anul acesta în perioada 20 – 23 februarie, în Sala Sporturilor din Deva, cu participarea a opt echipe reprezentante a tot atâtea licee de judeţ. Faţă de ediţia precedentă a turneului a intervenit o singură schimbare, locul formaţiei Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva fiind luat de cea a Liceului Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan, ultima fiind la debutul în această competiţie.

Partea leului din numărul echipelor participante la această a opta ediţie a Cupei Liceelor „Big FM” o constituie reprezentantele municipiului gazdă, după cum era şi de aşteptat, Deva aliniind la start cinci licee. Între acestea se numără inclusiv deţinătoarea trofeului, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, aflată şi anul acesta între pretendentele la primul loc. Hunedoara, Simeria şi Călan au şi ele câte o reprezentantă în competiţie, hunedorenii de la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” fiind finaliştii de anul trecut.

Sistem eliminatoriu, cu finală şi finală mică

Cele opt echipe care se vor întrece de luni şi până joi în turneul de la Sala Sporturilor sunt Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, Colegiul Naţional „Decebal”, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” – toate din Deva, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria şi Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan.

Sistemul de desfăşurare a competiţiei este cel clasic de cupă, cu partide eliminatorii în sferturile de finală şi în semifinale, urmând ca învingătoarele din penultimul act să îşi dispute finala mare şi trofeul, iar învinsele să evolueze în finala mică pentru medaliile de bronz. Organizatorii au stabilit în premieră doi capi de serie pentru tragerea la sorţi, aceştia fiind Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva şi Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara, adică finalistele din 2016. Ele nu se vor putea întâlni decât în ultimul act al competiţiei, fiind astfel posibilă reeditarea finalei de anul trecut.

Să mai spunem că istoricul Cupei Liceelor „Big FM” cuprinde patru trofee câştigate de Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva şi câte unul în vitrina celor de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara şi Liceul „Traian” Deva (actualmente comasat în aceeaşi unitate de învăţământ cu „Decebal”).

Interes din ce în ce mai mare pentru Cupa Liceelor „Big FM”

De la an la an, competiţia Cupa Liceelor „Big FM” creează o efervescenţă tot mai mare în rândul liceelor din judeţ. „Faţă de ediţia trecută au intervenit câteva modificări. În primul rând, cei de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” au anunţat că nu au echipă anul acesta, astfel că în locul lor i-am chemat pe cei de la „Ovid Densuşianu” din Călan, care am înţeles că au o echipă foarte valoroasă, aceasta fiind chiar pretendentă la trofeu. S-au interesat de participare şi cei de la “Aurel Vlaicu” din Orăştie, însă din păcate era prea târziu, iar un format al competiţiilor cu nouă echipe în loc de opt nu era posibil în momentul actual. Poate pentru anul viitor ne vom gândi la altceva, dacă şi Consiliul Judeţean ne va ajuta mai mult decât a făcut-o acum, cu o Cupă a Liceelor cu turnee în întreg judeţul, inclusiv în Valea Jiului.

Anul acesta ne-am gândit şi la sistemul cu capi de serie, pentru că CNS „Cetate” şi „Matei Corvin” sunt evident cele mai bune echipe – nimeni nu îşi doreşte să cadă cu ele la tragerea la sorţi! – şi nu era de dorit ca ele să se întâlnească încă din primul tur. În ceea ce priveşte premiile, acestea vor fi destul de consistente, la ediţia actuală pe lângă cupe şi medalii orientându-ne în special către acordarea de echipament sportiv, inclusiv mingi. De exemplu, componenţii echipei de pe locul întâi vor primi câte un set complet de echipament sportiv, constând din short, tricou, trening şi geacă. esigur, la Cupa Liceelor „Big FM” vom oferi premii nu doar primelor patru echipe din clasamentul final, ci şi individuale, ca şi până acum, pentru cel mai bun jucător, cel mai bun portar şi golgeterul turneului. Din păcate înregistrăm şi o absenţă de pe una din băncile tehnice, chiar a antrenorului câştigător de anul trecut, Marius Sîrbu, care m-a anunţat că nu poate veni. Mi-a spus că a  pregătit echipa pentru turneu, dar că are o acţiune cu echipa sa de la Centrul de Excelenţă Deva şi nu va putea participa la Cupa Liceelor Big FM din acest an”, a declarat Marius Dragomir, directorul postului de radio BIG FM şi principalul organizator al acestei competiţii (sufletul ei, am putea adăuga), pentru „Glasul Hunedoarei”.

Iată şi programul competiţiei, a cărei tragere la sorţi are loc astăzi, de la ora 16, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara:

luni, ora 14: primul sfert de finală

luni, ora 15: al doilea sfert de finală

marţi, ora 14: al treilea sfert de finală

marţi, ora 15: al patrulea sfert de finală

miercuri, ora 14: prima semifinală

miercuri, ora 15: a doua semifinală

joi, ora 19: finala mică

joi, ora 20: finala mare

Despre Bogdan BARBU

Citește și

Florentina Marincu 7833

Victorii pentru atleţii hunedoreni la Campionatele Naţionale şi la cele Universitare

Aproape 300 de sportivi reprezentând 88 de cluburi şi asociaţii sportive din întreaga ţară au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *