glasul-hd.ro Web analytics

ActualitatePolitică

Cum îşi explică Petre Nica intrarea în politică. „Nu vreau să renunţ la lupta mea”

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a intrat în politică la aproximativ două săptămâni după ce a renunţat la funcţia de preşedinte al Sindicatului „Muntele”. Atunci spunea că nu are de gând să facă imediat acest pas, dar că nu exclude această posibilitate în viitorul său. De fapt, era deja în discuţii cu liderul judeţean al PMP, Haralambie Vochiţoiu, aşa cum recunoaşte acum, printre rânduri. Luni seara a fost anunţat drept candidatul PMP Hunedoara pe locul I al listei pentru Senat.

Domnule Nica, atunci când vă anunţaţi demisia de la sindicat pomeneaţi de politică „în viitor”. Acum se dovedeşte că a fost vorba de „viitorul foarte apropiat”…

Nu era nimic concret la acea oră. Cert este că, dacă nu exista eligibilitatea unui post (pe listă – n.red.), nu s-ar fi petrecut atât de rapid intrarea mea în politică.

Ne sunteţi încă dator cu explicaţii privind motivele demisiei…

Joi voi susţine o conferinţă de presă la sediul Sindicatului. Nu am alt loc la dispoziţie, iar foştii mei colegi încă nu m-au dat afară. Pe scurt, am demisionat pentru că am simţit că, la nivel judeţean, lucrurile nu mai pot fi schimbate de liderii locali. Şi atitudinea de resemnare a salariaţilor CEH, care au ajuns să se teamă că o zi de grevă generală le va aduce serioase prejudicii materiale a cântărit destul de mult în decizia mea (referire la eşecul ultimei încercări a Sindicatului „Muntele” de a-i convinge pe mineri să declanşeze o grevă generală, în septembrie). Lupta pentru susţinerea industriei judeţului Hunedoara trebuie dusă la Bucureşti. Doresc să devin o voce care să se facă auzită acolo, unde se iau deciziile. Nu vreau să renunţ la lupta mea.

Aţi spus că aţi ales PMP pentru că este singurul partid care nu a influenţat negativ industria judeţului Hunedoara şi soarta CEH. Totuşi, într-un fel, PMP este urmaşul vechiului PDL, iar decizii luate de directori puşi de PDL sunt acum cercetate de DNA şi invocate în raportul privind cauzele insolvenţei CEH.

Dacă ar fi fost să caut un partid în care să nu existe niciun lider fără pată, n-aş fi putut să fac acest pas. Orice partid are asemenea membri. Am ales PMP din considerentul deja amintit şi de dumneavoastră dar şi datorită faptului că mi s-a oferit de către domnul Haralambie Vochiţoiu locul I pe lista pentru Senat. Din postura de senator voi putea fi, de fapt, vocea minerilor din Valea Jiului la Bucureşti.

Sunteţi conştient că Parlamentul României este, de fapt, un labirint plin de capcane mai ales pentru un nou venit?

Da, sunt conştient de asta, dar sper să mă ajute faptul că am muncit mult. La 19 ani eram simplu muncitor în mină, făceam facultatea la seral. După facultate, începând din 1993, am fost conducător formaţie de lucru, apoi şef de sector, aşa că am acumulat şi experienţă în zona administrativă. În mişcarea sindicală, la nivel înalt, am intrat în 2008, ca preşedinte executiv al LSMVJ, iar în ultimii trei ani m-am ocupat exclusiv de activitate sindicală.

Aţi participat la vreo mineriadă?

Nu. Pentru că viaţa mea era atunci prea ocupată cu serviciul şi cu şcoala ca să mai pot fi interesat şi de altceva.

Tags