glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cum a „înviat” Cetate după startul ratat din campionat

Parcursul excelent al lui CNS Cetate în a doua jumătate a întrecerii din Liga a treia a părut aproape miraculos, mai ales dacă ţinem cont şi de contextul în care au apărut cele cinci victorii consecutive. Pentru că, să nu uităm, în vară a plecat de la Deva practic o întreagă echipă de fotbalişti valoroşi şi experimentaţi, iar în locul lor au fost aduşi în majoritate jucători tineri şi foarte tineri, cărora puţină lume le dădea vreo şansă într-o serie cu destule echipe cu pretenţii.

Mai mult, oameni pe care se conta ca piese de bază în componenţa echipei, ca Iulian Tecsi şi Alexandru Dan, au suferit accidentări care i-au ţinut departe de gazon până recent, ei revenind abia în jocul cu Timişoara din săptămâna precedentă. Startul de campionat nu a fost nici el unul foarte bun, în primele patru meciuri de pe teren propriu Cetate nereuşind nici o victorie.

A fost necesar un şoc la echipă

Recapitulând, sezonul oficial a început cu un 4 – 4 acasă cu Naţional Sebiş, una dintre pretendentele declarate – ca de fiecare dată – la promovare, asta după ce devenii conduceau la un moment dat cu 4 – 1, fiind egalaţi pe fondul unor greşeli incredibile în defensivă. A urmat singura victorie din prima parte a campionatului, un 3 – 2 obţinut în prelungiri din deplasarea cu nou promovata Internaţional Băleşti. După aceea a venit o veritabilă serie neagră, cu doar două puncte în patru etape, deşi trei dintre întâlniri au fost pe teren propriu, 0 – 0 cu Filiaşi, 0 – 1 cu Şirineasa şi 1 – 1 cu Lipova, între acestea intercalându-se şi un 2 – 3 greu digerabil la Giarmata cu Millenium. Cu doar şase puncte în tot atâtea meciuri, Cetate a coborât periculos de mult în clasament, fiind mai aproape de retrogradare decât de podium, atât în ceea ce priveşte locul ocupat cât şi la numărul de puncte acumulate.

… şi a urmat seria de cinci victorii

Ajunşi aproape cu cuţitul la os după aceste rezultate, pe cei de la Cetate îi aştepta poate cea mai dificilă porţiune din campionat, prin prisma valorii oponenţilor întâlniţi. „Sunt meciuri adevărate, pentru fotbalişti adevăraţi, acum trebuie să arate ce pot”, spunea antrenorul devenilor Sorin Cornea înaintea acestor jocuri care au adus revirimentul echipei. Şi elevii săi au arătat: 1 – 0 la Craiova cu CS Universitatea II, 2 – 0 la Deva cu ACS Ghiroda şi 2 – 1 la Reşiţa cu CSM Şcolar, adică trei victorii în faţa unor adversari de top din seria a patra a Ligii 3. Pauza din etapa a zecea, când echipa deveană a fost programată să stea, nu a afectat deloc randamentul jucătorilor. 5 – 0 în deplasare cu Becicherecu Mic şi tot 5 – 0 acasă cu Centrul Naţional de Pregătire Timişoara au completat seria impresionantă de cinci victorii care au adus-o pe Cetate la un singur punct de podium, cu perspectiva de a urca şi mai mult în clasament în cele trei runde rămase de jucat până la sfârşitul anului.

Jucători tineri şi „implanturi” reuşite

Trebuie să ne întoarcem în timp până cu puţin înainte de începerea campionatului, pentru a vedea care a fost cartea pe care a jucat-o Sorin Cornea şi care până acum s-a dovedit în bună măsură câştigătoare. „Am adus juniori de 17 ani pentru că vreau să las ceva în urma mea la echipă. Avem acum opt U-17 în lot, trei ani de acum încolo Cetate nu va mai trebui să îşi facă griji pentru regula celor trei U-19 obligatorii la liga a treia”, spunea antrenorul instalat pe banca tehnică a lui CNS Cetate destul de târziu şi care a organizat în perioada de pregătire adevărata trialuri cu jucători în special din judeţ, dar nu numai. Aşa au ajuns la Cetate juniorii Moţ, Staicu, Bauman, Coteţ, Scarlat, Costea alături de Lupu şi Leucian, capitol la care, aşa cum a promis Cornea, echipa stă acum bine, cel puţin din punct de vedere numeric.

Desigur, numai cu juniorii nu se putea alcătui o echipă competitivă. Au mai fost şi alte „implanturi” inspirate, enumerând aici aducerea vârfului de atac Romică David de la Galda – şapte goluri reuşite pentru Cetate până acum, revenirea lui Mintaş –  adevărat pilon de siguranţă în defensiva deveană – şi a portarului Apostol, transferurile lui Şoit de la Băiţa, Firan de la Petrila sau Bărculeţ de la Cisnădie, toţi aducându-şi la un moment dat aportul într-un joc sau altul. Alături de cei rămaşi la echipă după perioada tumultoasă de schimbări din vară, adică Robert Cristian, Doboş, Raţ, Boldea, Kelemen, Ionică, plus Tecsi, accidentat din păcate chiar la primul amical, cărora li s-a adăugat după începerea campionatului Alexandru Dan, aşteptat multă vreme să se recupereze după o accidentare, aceştia au alcătuit noul lot al lui Cetate.

Rezultatele au venit odată cu omogenizarea formaţiei

Desigur, în aceste condiţii relaţiile de joc şi omogenitatea echipei au avut de suferit, fiind necesar timp pentru ca acestea să fie puse la punct, de aici şi rezultatele mai puţin bune din prima parte a campionatului. Însă odată ce primul 11 a fost cristalizat şi jucătorii au început să se „găsească” pe teren, cu traseele bine stabilite şi după ce fiecare şi-a înţeles rolul din strategia gândită de antrenor, lucrurile s-au aşezat din ce în ce mai mult pe un făgaş bun, astfel fiind obţinute victoriile preţioase cu Craiova, Ghiroda şi Reşiţa. Şi trebuie neapărat menţionat, acestea nu au venit întâmplător, ci după jocuri bune şi foarte bune, cel cu ACS Ghiroda fiind – nu doar părere personală – de departe cel mai reuşit pe teren propriu din actualul campionat. „Băieţii trebuie să înţeleagă că e necesar ca toţi să muncim pe teren, toţi trebuie să cărăm pianul, cum se spune, doar Robert Cristian poate să cânte la el”, spunea foarte plastic Sorin Cornea după egalul de acasă cu Filiaşi, obţinut greu după un joc dominat pe alocuri categoric de oaspeţi.

Robert Cristian, elementul-cheie în structura jocului devenilor

Şi aici am ajuns la rolul extrem de important pe care acest jucător polivalent îl are în sistemul pus în practică de antrenorul lui Cetate. Un adevărat jolly-joker, care atât la Hunedoara cât şi la Deva a evoluat acolo unde a fost nevoie de el – fundaş dreapta, fundaş central, pe toate posturile din linia de mijloc, dreapta, stânga, central, defensiv, mai nou ofensiv şi în câteva ocazii forţate de împrejurări şi vârf de atac (!) – Robert Cristian este noul conducător de joc al lui Cetate şi omul de la care se aşteptă să facă diferenţa. Nu doar prin pasele sale, pentru că „este un om de ultima pasă şi un jucător tehnic, care poate scoate adversarul din joc din postura de mijlocaş ofensiv din spatele vârfului” (caracterizarea aceasta aparţine aproape cu aceleaşi cuvinte şi fostului antrenor Viorel Tănase şi actualului tehnician Sorin Cornea, ceea ce spune multe despre acest fotbalist), ci mai nou şi prin golurile înscrise, cu cele opt reuşite din campionat Robert Cristian fiind golgeterul echipei în acest sezon competiţional.

Mai sunt de înfruntat Lugoj, Cermei şi Sibiu

Pentru CNS Cetate urmează acum finişul sezonului de toamnă, cu trei jocuri extrem de importante, care pe lângă faptul că vor decide locul în clasamentul turului vor influenţa mult şi imaginea generală cu care echipa va intra în pauza de iarnă. Vineri e programată deplasare de la Lugoj cu CS Municipal, peste o săptămână vom avea ultimul meci de la Deva din acest an, cu Gloria Lunca Teuz Cermei, pentru a încheia prima jumătate din campionat la Sibiu, cu AFC Hermannstadt II.