glasul-hd.ro Web analytics

Sport

CS Hunedoara a pierdut primul amical al verii

Cu o lună înainte de startul ligii a patra, echipele hunedorene au început seria jocurilor de verificare. Startul l-a dat CS Hunedoara, formaţie care a fost cea mai grăbită în pregătirea sezonului competiţional, ea reluându-şi antrenamentele încă din 17 iulie. Sâmbătă dimineaţă trupa lui Mircea Alic a susţinut primul amical din această vară, în deplasare, pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, unde a fost învinsă cu 4 – 2 de Unirea din localitate, echipă care evoluează în liga a treia.

Mai avansaţi cu pregătirea – cu o săptămână înainte au terminat la egalitate, 1 – 1, un alt amical cu divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu – cei de la Unirea au început mai bine meciul şi după o jumătate de oră conduceau deja cu 3 – 0. Chiar dacă în partea a doua a jocului hunedorenii au reuşit să se apropie la 3 – 2 pe tabela de scor, albaiulienii au mai înscris o dată până la final şi şi-au adjudecat victoria, lucru mai puţin important însă într-un joc de pregătire.

Multe goluri şi foarte multe înlocuiri în partea a doua

Scorul în partida de sâmbătă l-a deschis noul vârf de atac al gazdelor, Silviu Turuş, adus de la Performanţa Ighiu, care în minutul 15 a reluat în plasă, din apropiere, balonul revenit în teren după şutul în bară al lui Ştef. Acelaşi Turuş a majorat diferenţa patru minute mai târziu, cu o lovitură de cap la centrarea lui Fulea. Giurgiu a reuşit o execuţie de excepţie în minutul 29 şi Unirea s-a desprins la trei goluri. Până la pauză hunedorenii au reuşit însă să reducă scorul, Şumuţiu marcând în minutul 37 din penalty.

În repriza secundă cei doi antrenori, Adorian Himcinschi de la gazde şi Mircea Alic de la oaspeţi, au efectuat foarte multe schimbări, rulând fiecare întreg lotul avut la dispoziţie. S-a mai înscris câte un gol de fiecare parte, Stan marcând pentru Hunedoara şi Selagea pentru Unirea, ultimul transformând un penalty acordat de data aceasta gazdelor, în minutul 63.

În 11-le de start al lui CS Hunedoara au evoluat în acest meci şi Simionov, revenit acasă după ce campionatul trecut a jucat la Giarmata, şi Herci, venit de la Aurul Certej.

Pentru hunedoreni acesta a fost, cum spuneam, primul amical din această vară. Urmează în 5 august cel cu CNS Cetate Deva, acasă sau în deplasare (locaţia încă nu a fost stabilită), apoi în 12 august returul cu Unirea Alba Iulia pe stadionul “Michael Klein” din Hunedoara şi în 16 august un meci în deplasare cu Şurianul Sebeş. Se caută un partener şi pentru data de 19 august, cu o săptămână înainte de începerea campionatului.

Unirea Alba Iulia – CS Hunedoara 4 – 2 (3 – 1)

UNIREA ALBA: Suciu – Fulea, Scrob, I. Grozav, Matei – Ştef, Selagea, Giurgiu, Tat – Turuş, Lăsconi. Au mai jucat Răducanu – Morar, Dulap, N. Rus, Coc, Jude, Onacă, Schiau, Apetri, Davidaş, A. David. Antrenor Adorian Himcinschi.

CS HUNEDOARA: Cobliş – Băban, Daisa, Sumuţiu, Mercurean –Creciunesc, Herci, Simionov, Stan – Marcu, Popa. Au mai jucat Paşca – Scorobete, Ionicescu, Apachiţei, Kocsic, Bularda, Caval, Casoni, Lehel, Medrea, Obreja. Antrenor Mircea Alic.

Back to top button