glasul-hd.ro Web analytics

Diverse

Crăciunul fiarelor sau Noaptea Lupului

În prima duminică dinainte de Crăciun locuitorii din cătunul Băi, mai precis un pâlc de case pierdut undeva în poienile Apusenilor, săvârșesc un ritual straniu, denumit de ei „Noaptea lupilor” sau „Crăciunul fiarelor”. Nimeni nu știe de unde își are originile acest obicei, bătrânii l-au moștenit de la moșii lor și îl transmit mai departe, din generație în generație.

Lupul, regele animalelor

În duminica premergătoare Crăciunului, înainte de a se lumina de ziuă, un flăcău ”neînceput”, adică un băiat mai mare de 16 ani care nu a cunoscut încă femeia, trebuie să aleagă pe întuneric o mască rituală atârnată de cu seară într-un copac de la marginea satului de fete. Măștile sunt confecționate de fecioarele din sat și reprezintă duhurile pădurii. Personajul principal este lupul, a cărui bunăvoință trebuie cumpărată prin ritualul acelei zile. Cu masca aleasă pe chip, flăcăul devine pentru tot restul zilei „vârva”, adică personificarea lupului, personaj perceput mai degrabă pozitiv, ca ocrotitor al pădurii și vânatului. Lupul este considerat în această zonă a Apusenilor regele animalelor. Unul dintre înțelepții satului, Costina Gheorghe, zis Țoț, în vârstă de 98 de ani, povestește că lupul era perceput ca singurul care avea drept de viață și moarte asupra tuturor vietăților, inclusiv a omului. Vârva lupilor va pleca prin sat o data cu răsăritul soarelui, însoțit de o ceată de flăcăi. În calea lor nu trebuie să iasă nicio femeie, fie ea măritată sau nu, pentru că tot anul vor fi bântuite de lupi. În „ziua lupului”, femeile se ascund în case și nu se arata nici măcar la fereastră. Bărbații în schimb trebuie să primească „vârva” în curtea casei și sa o omeneasca cu „crampă” (țuică fiartă cu zahar ars) și friptură de porc sau oaie. Singurul din ceată care are voie să mănânce carne, fiind post, este omul-lup.

O singură fată poate vedea „vârva”

Pe măsură ce înaintează prin sat, ceata se mărește tot mai mult, bărbații colindați însoțind alaiul. Toată procesiunea este acompaniată de „dubașii” satului, în ritmuri sacadate, imitând bătăile inimii. Singura fata care poate să se întâlnească cu „vârva” este cea care a făcut masca aleasă și purtată de „omul-lup”. Ea poate sa-l întâlnească doar câteva minute, la amiază, când trebuie sa-l hrănească și să-l lăiască. Pentru acest ritual, fiecare fata trebuie să fie pregătită din timp, deoarece nu se știe a cui mască va fi aleasă. La casa fetei, „vârva” intră singur în camera cea mai buna, pregătită special pentru ceremonie. Apoi, este introdusă fata, care trebuie să aibă cu ea un ulcior cu apa, în care au fost fierte „bolbote”, adică ierburi de leac. Cu aceasta apa, „vârva” este lăită, astfel încât tot anul să nu se atingă relele și bolile de ea. Apoi, din bucatele pregătite, fata trebuie sa hrănească „vârva” cu mâna ei, pentru ca tot anul să nu se atingă de gospodăriile din sat decât cu voia stăpânilor. Ritualul nu durează mai mult de zece minute și este însoțit tot timpul de ritmul dubașilor și scandările cortegiului de flăcăi. Până la asfințitul soarelui, colindatul continuă din casă-n casă, astfel încât, o data cu lăsarea întunericului, toți bărbații sunt adunați în jurul „vârvei”.
Tot fata aleasă trebuie să aprindă un foc mare la gura peșterii, mai precis a unui aven uriaș, numit semnificativ huda lupului. În hudă, bărbații aruncă un purcel sau un berbec, pentru a fi jertfă adevărată animalelor sălbatice.

Tags