Continuitate spirituală în Ţara Haţegului. Temple romane transformate în biserici creştine
Ţara Haţegului poate fi considerată una dintre zonele de definire spirituală a poporului român. Moştenirea romană este în această zonă mai pregnantă decât oriunde pe teritoriul României. Mărturie a continuităţii spirituale stau bisericile creştine construite pe locul şi cu materialele unor temple romane.
Bisericile de la Sântămăria Orlea, Ostrov, Colţ, Strei şi mai ales cea de la Densuş atestă vechimea credinţei ortodoxe în Ţara Haţegului.
Vechi şi nou la poalele Retezatului
Călătorul care coboară din Retezat prin Gura Zlata spre Haţeg întâlneşte în cale Schitul Retezat, ctitorie nouă a actualului Episcop de Vârşeţ, Daniil Partoşanul, legat de aceste locuri din vremurile când a slujit la Biserica din Densuş şi a fost duhovnic al măicuţelor de la Mănăstirea Prislop. Construit în 1999, într-un răstimp de doar cinci luni, micuţa biserică se continuă aproape firesc cu semeţia crestelor care urcă spre cer ca o punte între schit şi Dumnezeu. Simplitatea bisericii şi a călugăriţei care veghează asupra ei contrastează cu opulenţa vilelor apărute pe valea Râului Mare, ca o pată a vieţii cotidiene efemere. În biserica nouă, fără pictură şi iconostas, poate fi admirată o icoană lucrată de Părintele Arsenie Boca, mentor al ctitorului schitului, Daniil Partoşanul, şi foarte legat de Mănăstirea Prislop, unde este de altfel înmormântat. Nu este întâmplător faptul că la poalele Retezatului s-a ridicat un schit nou, că unul dintre sfinţii necanonizaţi ai românilor, Părintele Arsenie Boca, s-a retras în Ţara Haţegului la Mănăstirea Prislop şi a cerut să fie adus şi înmormântat aici după ce a fost surghiunit de autorităţile comuniste departe de aceste locuri.
Moştenirea romană
Continuitatea romană în spaţiul Ţării Haţegului este dovedită de Biserica din Densuş. Se pare că, la origini, această biserică a fost un templu roman închinat zeului Marte, construit în secolul II. Stau mărturie coloanele care susţin turla bisericii, cândva horn pentru evacuarea fumului de la arderea jertfelor, masa altarului, construită din blocuri de piatră romane, construcţia iniţială se pare în formă de patrulater, caracteristică templelor romane. Cu timpul, odată creştinaţi, locuitorii au transformat vechiul templu în biserică, adaptându-l după canoanele noii credinţe. La începutul secolului al XIII-lea, această biserică exista deja în forma sa actuală, fiind de la început Ortodoxă, după pictura aflată în interior.
Biserica reformată din Sântămăria Orlea, ridicată de familia Kendeffy
Construită din piatră brută și piatră fățuită la muchii, biserica atrage atenția nu doar prin aspectul îngrijit al zidurilor sale înalte, cât mai ales prin frumusețea portalurilor și a ferestrelor, cu coloane și chenare atent executate. Privită în ansamblu, biserica prezintă caracteristicile fazei de trecere de la romanic la gotic. Prin altarul dreptunghiular boltit în cruce pe ogive și prin fereastra circulară polilobă de pe latura sudică a altarului, ctitoria se înscrie în numeroasa familie a monumentelor derivate stilistic din formele goticului timpuriu, răspândit în întreaga Europă de călugării ordinului cistercian. Pornind de la aceste criterii stilistice, datarea monumentului în jurul anului 1280 este în deplină concordanță cu informațiile surselor scrise. În naos și în absida altarului sunt sesizabile câteva fragmente de pictură, reminiscențe ale bogatului decor care împodobea odinioară pereții sfântului lăcaș. De sub stratul de var sub care stătuseră ascunse mai bine de trei secole, restauratorul Ferenc Storno, din însărcinarea Comisiunii Monumentelor Istorice din Budapesta, a scos la lumină, în anul 1869, cele dintâi mărturii ale bogatei vestimentații murale de odinioară; alte relevee au fost executate de Imre Steindl în 1873. Ansamblul pictural ar fi fost dezvăluit, probabil, în totalitate, dacă nu s-ar fi opus membrii aceleiași Biserici Reformate.
