glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Consiliul Județean a împărțit bugetul pe anul 2016

Consiliul Județean a aprobat, vineri, bugetul propriu, dar și al instituțiilor din subordinea sa, pe anul acesta. Președintele instituției susține că este un buget restrâns, care se va axa în primul rând pe investițiile necesare, dar și pe cheltuielile cu salariile și de întreținere. Potrivit acestuia, prioritățile sunt: modernizarea DJ 709F, spre Parâng, noul sediu al Bibliotecii Județene, care se va muta în Palatul Administrativ, și poarta monumentală de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Puțin peste 221.000 de mii de lei. Acesta este bugetul cu care Consiliul Județean Hunedoara va trebui să se descurce în acest an. Tot în 2016, instituția estimează că va avea cheltuieli de 251.226 de mii de lei, mai mari decât veniturile, dar deficitul va fi acoperit din excedentul bugetar aferent anului precedent. „În primul rând încercăm să acoperim nevoile primordiale ale noastre ca și instituție și ale instituțiilor subordonate, și aici mă refer la cheltuieli salariale, cheltuieli de întreținere a spațiilor unde funcționează aceste instituții, și am încercat să prioritizăm pe secțiuni de dezvoltare, pe secțiunea de investiții, doar acolo unde era imperios necesar. Motivul este, bineînțeles, subfinanțarea județului Hunedoara. În continuare suntem la nivelul bugetului de anul trecut, care este un buget destul de restrâns față de ceea ce avem noi nevoie. Am reușit totuși, printr-un credit pe care l-am angajat, un credit de trezorerie, cu o dobândă foarte redusă, pentru plata unor cofinanțări pe programele europene în care suntem angrenați”, a declarat Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Investiții primordiale

Potrivit președintelui Consiliului Județean, anul acesta instituția va avea în vedere mutarea sediului Bibliotecii Județene, pentru care a alocat suma de un milion de lei, construcția porții monumentele de la Sarmizegetusa Regia, care va costa, conform studiului de fezabilitate, aproximativ 3.000.000 de lei, fără TVA. De asemenea, modernizarea drumului județean 709 F spre Parâng, pentru care administrația județeană a alocat suma de aproape 4.200.000 de lei. „Avem un buget pentru investiții de 35 de milioane de lei, care ne permite să atacăm investiții de mare anvergură, cum ar fi modernizarea drumului județean 709F, spre masivul Parâng. De asemenea, noul sediu al instituției Bibliotecii Județene, din Palatul Administrativ, în corpul B. Astea sunt investiții de maximă importanță pentru județul nostru. De asemenea, nu trebuie să uităm de poarta monumentală de la Ulpia Traian Sarmizegetusa, un proiect care vine să completeze marele nostru proiect pe fonduri europene, în privința activității culturale – refacerea amfiteatrului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, a declarat Adrian David, președintele Consiliului Județean.   

Loading...