Home / Actualitate / Concursul Național „Democrație și Toleranță” se va organiza la Deva
Concursul Național „Democrație și Toleranță” se va organiza la Deva

Concursul Național „Democrație și Toleranță” se va organiza la Deva

Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în colaborare cu Inspectoratul Județean (IȘJ) Hunedoara, va organiza Concursul Național „Democrație și Toleranță”, aflat la ediția a XXI-a.  Acesta are scopul de a le dezvolta spiritul civic al elevilor.

Concursul, desfășurat în perioada 27-30 iulie, va fi găzduit în acest an de Colegiul Național „Sabin Drăgoi” din Deva. La competiție vor participa 35 de echipe a câte trei membri, doi din clasa a VIII-a și unul din clasa a III-a sau a IV-a. Aceste echipe provin din 34 de județe, din București participând două grupuri de elevi. Scopul acestui concurs este de a-i învăța pe elevi să fie mai responsabili și să-și asume statutul de cetățeni într-o societate democratică. Probele la care vor fi supuși concurenții cuprind o parte teoretică și una aplicativă, în cadrul căreia se va prezenta un portofoliu, care constă în prezentarea unei probleme existente în școala de unde provin aceștia, plus o soluție aplicabilă. De asemenea, elevii vor fi supuși și unei probe artistice, unde vor prezenta un colaj sau desen care ilustrează soluția prezentată comisiei de către echipă. Primii trei câștigători ai competiției „Democrație și Tolerață” vor fi premiați de Ministerul Educației, iar cei care vor lua mențiuni, de organizațiile care susțin această acțiune. Județul Hunedoara va fi reprezentat de trei eleve ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani. Acestea sunt Alexandra Maria Crișan, Denisa Aurora Nicu și Ana-Maria Jura, coordonate de profesoara Roxana Gabriela Szakacs.

Despre Ioana CIOANCA

Citește și

mat 3 in 3

Frig extrem, timp de patru zile

Frig năprasnic, în județul Hunedoara, până în data de 1 martie. Potrivit meteorologilor, în întreaga …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *