NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Colegiul „Dimitrie Leonida” din Petroşani va beneficia de iluminat eficient și modern
mat3

Colegiul „Dimitrie Leonida” din Petroşani va beneficia de iluminat eficient și modern

Un număr de zece unități de învățământ din tot atâtea județe vor beneficia în perioada următoare de un iluminat eficient și modern. Dintre acestea, una este din județul Hunedoara, și anume Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani.

Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului „Energie în şcolile copilăriei”, derulat de E.ON. Proiectul este dedicat instituţiilor de învăţământ preşcolar, gimnazial sau liceal, aflate în judeţele în care compania activează. Astfel, în luna aprilie, E.ON a demarat lucrările pentru înlocuirea integrală a sistemului de iluminat din 10 şcoli din ţară, cu sisteme cu tehnologie modernă, având un consum redus de energie. Potrivit reprezentanților companiei, vor fi înlocuite în acest an aproximativ 6.000 de corpuri de iluminat şi 15.000 de becuri incandescente, costurile ridicându-se la aproximativ 650.000 de euro. Lucrările vor fi finalizate la începutul lunii octombrie şi beneficiari sunt peste 10.000 de copii şi cadre didactice, dar şi 10 primării care vor avea de achitat facturi mai mici pentru energia electrică. „Ştim cu toţii cât de importantă este în general iluminarea corectă a încăperilor pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi şi în mod special a acelora în care sunt implicaţi şi copii. De aceea am ales să susţinem şi în 2018 noi unităţi şcolare prin oferirea de soluţii de iluminat eficient al spaţiilor de studiu. Dorim să asigurăm elevilor şi cadrelor didactice condiţii mai bune de predare-învăţare şi în acelaşi timp să contribuim la economisirea energiei electrice”, a declarat Dan Morari, Director General Ad-junct E.ON România.

Despre Raluca STROIA

Citește și

sec 4

Notificare de la APIA: Fermieri, aveți 15 zile la dispoziție, altfel pierdeți subvenția!

Fermierii au primit notificări de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *