NEWS ALERT:
Home / Sport / CNS Cetate continuă seria bună din amicale
CNS Cetate continuă seria bună din amicale

CNS Cetate continuă seria bună din amicale

Echipa antrenată de Marius Sîrbu continuă forma bună arătată în ultimele partide de verificare. După dublul succes înregistrat în faţa celor de la Gloria Geoagiu (3-0, 1-0), devenii s-au impus, fără prea mari probleme, 5-1 (2-1,) într-un meci cu CSO Cugir, formaţie care evoluează în Liga a IV-a Alba.

Cele cinci goluri au venit din partea lui Pribac (2) (foto), Suciu, Herci şi Vîrtan, în vreme ce oaspeţii au reuşit golul de onoare, după o greşeală în lanţ a defensivei gazdă.

„Nu contează programul, contează să fim noi cât mai bine pregătiţi”

Tehnicianul celor de la CNS Cetate a aliniat în teren o formulă apropiată de cea cu care va aborda, foarte probabil, şi primul joc din noul sezon, sâmbăta viitoare, pe teren propriu, în compania celor de la Minerul Uricani. Astfel, la primul fluier au intrat pe teren Horvat – Blaga, Şumuţiu, Dosan, Vîrtan – Vajda, Boloş, Cărăvan, Pribac, Lintaru şi Suciu, pentru ca în cel de-al doilea act să mai bifeze minute, printre alţii, Lăcătuş, Herci, Chelariu, Dărăban şi Kelemen. „Încă încercăm să consolidăm, să ne punem la punct traseele. Aş spune că suntem pregătiţi 90 la sută de startul noului sezon. Mă bucur că vom juca primul meci acasă, dar sincer nu contează la această oră programul nostru. Important e ca noi să fim cât mai bine pregătiţi la startul primului joc oficial. Vom lua totul, la fel ca şi anul trecut, pas cu pas. În nici un caz nu pornim cu nasul pe sus”, a precizat antrenorul devenilor, Marius Sîrbu. Până la debutul noului sezon al Campionatului Judeţean, formaţia de la poalele cetăţii mai are programat cu certitudine, un meci amical, mâine, de la ora 10.00, tot sub cetate, în compania celor de la Aurul Brad.

Noua ediţie a Campionatului Judeţean va debuta sâmbăta viitoare, CNS Cetate Deva urmând să evolueze, acasă, în compania celor de la Minerul Uricani (11.30).

Test fără goluri pentru FC Hunedoara

Şi FC Hunedoara şi-a continuat seria partidelor de verificare. Trupa de pe Cerna a remizat, miercuri, 0-0, partida amicală disputată pe propriul teren, în compania celor de la Industria Galda de Jos (nou-promovată în Liga a III-a). Titi Alexoi a început partida cu: Dragotă – Găceanu, Geacă, Roiu, Ciucurescu, Şoit, Munteanu, Trăşcan, Blaga – Făgărăşanu, Tecsi. Pe parcurs au mai intrat şi fraţii Olariu, Uibariu, Pop şi Grigore. Pentru tehnicianul hunedorenilor a fost un bun prilej de a testa noua formulă ofensivă, după ce Făgărăşanu şi Tecsi au semnat săptămâna trecută. Înaintea partidei de marţea viitoare, de la Turda, din Cupă, hunedorenii vor mai susţine un test, mâine, de la ora 11.00, cu Gloria Geoagiu (L4 Hunedoara).

Despre Claudiu SAV

Citește și

22256702_2030835020290491_9041562007784066136_o

Dispute pasionante în Campionatul Realsport de minifotbal Deva

Campionatul Realsport de Minifotbal Amatori al municipiului Deva şi-a derulat aproximativ o treime din meciurile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *