Home / Sport / Claudia Florea, de două ori pe podium
Claudia Florea

Claudia Florea, de două ori pe podium

Campioană balcanică la junioare II, în 2012, atleta legitimată la SCM Deva şi CS Ghelari s-a întors şi ea cu două medalii de la Cupa de Cristal desfăşurată, în weekend, la Bucureşti.
Sportiva antrenată de Emerson Toma a terminat pe locul trei probele de 800 şi 1500 de metri, la categoria tineret, după ce, la general, a venit a şasea în ambele curse. Aflată în primul an la junioare I, Florea a parcurs cei 800 de metri în 2.09.70 minute, în vreme ce la 1500 de metri, hunedoreanca a oprit cronometrul la 4.31.26 de minute, cu patru secunde mai slab decât actuala campioană naţională de tineret. „Suntem foarte mulţumiţi de rezultate, deoarece au fost două curse grele. Maria a fost depăşită doar de câte cinci sportive, senioare sau de la categoria tineret, însă la nivel de junioare I, este cea mai bună. De altfel, sperăm să confirme acest lucru şi săptămâna aceasta, la Campionatul Naţional al Junioarelor I, care se va desfăşura tot la Bucureşti”, a spus antrenorul Emerson Toma. Clubul Municipal de la poalele cetăţii şi-a mai îmbogăţit palmaresul şi cu o medali de argint obţinută la săritura cu prăjina, Andrei Deliu trecând peste ştachetă la 4.70 de metri.

Despre Claudiu SAV

Citește și

IMG_9461

Sita valorică a început să cearnă în Liga a patra

Aşa cum am promis, revenim cu o scurtă retrospectivă asupra începutului de Campionat Judeţean din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *