„City-break” aparte. Abrud, oraşul monumentelor aflate din doi în doi paşi

Micul orăşel cu istorie lungă şi zbuciumată situat în inima Apusenilor se mândreşte cu vreo 25 de obiective turistice toate răspândite pe raza unui pătrat cu latura mai mică de 400 de metri. Orice tentativă de a le exploata turistic este deocamdată timidă, lipsită de o strategie. Asta pentru că, la Abrud, mai ales oamenii, dar şi turismul aşteaptă reluarea exploatărilor miniere din apropiere, cu precădere de la Roşia Montană.

„Dacă-ncepe Goldu', avem bani”, spun atât edilii, cât şi cetăţenii simpli, obişnuiţi secole la rând să depindă de aurul şi argintul scos din din pământ. Totuşi, cine vrea un „city-break” mai scurt dar cu totul special, merge la Abrud, mai ales că e la doar 40 de kilometri vest de Brad. „Rateul” turistic al Abrudului începe încă de la felul în care este amplasată harta obiectivelor turistice ale oraşului. Panoul se află pe Ioan Buteanu, ce pleacă dinspre sediul Primăriei spre partea de Nord-Est a aşezării, şi nu în Piaţa Centrală. Pe lângă faptul că este destul de greu de observat, harta obiectivelor oraşului este „întoarsă” în aşa fel încât Nordul nu este în partea de sus, aşa cum cer regulile geografiei, ci în partea din stânga, unde te-ai fi aşteptat să se afle latura vestică. Aşa a mai rămas însă loc pentru această hartă pe panou. Dacă-ţi dai seama „din prima” de eroare, nu ai mari probleme în a urma traseul. Dacă nu, mergi la întâmplare, pentru că în Abrud nu ai de unde să cumperi un pliant turistic al oraşului.

Oraşul caselor închise

Obiectivele sunt la câte doi paşi distanţă unul de celălalt. Imediat lângă hartă întâlneşti bustul lui Ion Buteanu (prefect al Ţării Zarandului pe vremea revoluţiei paşoptiste, unul dintre liderii importanţi ai mişcării de la 1848 – n.red.). În spatele bustului, un bloc comunist trist ce nu-şi are nicidecum locul acolo. La vreo 20 de metri mai în sus, unde Strada Crişan se întâlneşte cu Strada Mărăşti, se află „Casa Trădării”. Clădirea se află într-o stare jalnică. Doar plăcuţele comemorative arată acceptabil, în rest, geamuri sparte, pereţi căzuţi, uşi lipsă. Aşa a ajuns casa în care Horia şi Cloşca au fost capturaţi la finele lui 1784, ţinuţi apoi în subsol în noaptea de Anul Nou şi executaţi a doua zi la Alba Iulia. Edificiul nu se află pe lista monumentelor, ca multe alte clădiri vechi, încărcate de istorie, din Abrud. Mai în jos, pe stradă Mărăşeşti, se află casa în care s-a născut preotul, prozatorul şi publicistul Alexandru Ciura. Se spune că aici a fost de fapt sediul Revoluţiei de la 1848 – 1849, că aici s-au întâlnit Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu şi tot aici Ion Maiorescu a scris „Rapoartele” revoluţiei. Foarte aproape stă şi acum casa lui Ioan Şuluţiu, conducătorul tactic al operaţiunilor militare din Apuseni, la 1848, inventatorul tunurilor de lemn folosite de armatele moţeşti. La câteva zeci de metri mai în jos, după ce treci de strada Minelor unde se află Casa Ioan Boeru (primarul Abrudului în 1848 – 1849), găseşti casa lui Ion Buteanu, renovată, dotată cu termopane şi locuită. Îţi este şi ea închisă. Degeaba suni, dacă proprietarii nu sunt acasă. În plus, nici aceasta nu e monument istoric aşa că proprietarul nu este obligat să te lase să o vizitezi. Mai faci câţiva paşi pe aceeaşi stradă Mărăşeşti până dai de altă biserică ortodoxă, după care cobori spre strada principală, ţii dreapta şi găseşti o casă dărăpănată cu marcajul – standard al monumentului istoric. Nu-ţi rămâne decât să o admiri pe dinafară. Nu poţi intra nici aici.

Provocare: găsirea unui ghid

Te întorci spre centru, iar după vreo 200 de metri, pe stânga, una lângă cealaltă sunt Şcoala pentru Fetele Moţilor (construită la 1907 de „Reuniunea femeilor române” din Abrud şi Banca „Aurăria” ) şi Casa Bela Bartok (aici compozitorul maghiar a fost cazat la 1905, când a venit în Ţara Moţilor pentru a culege folclor). Şi de data asta, mai ales că ai nimerit într-o după-amiază de vineri, lacătul e pus la uşă. Nicio şansă să afli mai multe. Reîntors în centru, ai la dreapta Biserica Romano Catolică, ridicată în stil gotic, în secolul al Xlll-lea, de coloniştii germani. Ştii că deja ai ratat destule obiective importante ale oraşului aşa că, în disperare de cauză, opreşti un trecător, îl întrebi cum ai putea găsi un ghid al oraşului şi eşti trimis la farmacie, unde trebuie să întrebi de Lorand Kopenetz, proprietarul. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, medic generalist reprofilat spre farmacie, este pasionat de istoria locului şi, atunci când are timp, joacă şi rolul de ghid pentru grupurile organizate. „Mă contactează grupurile care vin aici, mai ales cele din Ungaria şi îmi fac timp. Avem ce să le povestim turiştilor aici. Turiştii merg acum spre Roşia Montană. Aici, la Abrud, vin cu precădere turişti din Ungaria, pentru că în Ungaria Abrudul este un brand cunoscut. Problema este însă ce le oferim pentru a-i face să lase şi câte un bănuţ aici. Avem nevoie de un plan clar, de o strategie de genul celei aplicate la Sibiu. Centrul istoric al Abrudului este neatins de construcţii noi, iar arhitecţii îl iubesc pentru asta. Oamenii de aici însă trebuie să conştientizeze că se pot face bani din turism, dar este un proces de durată”, explică Lorand Kopenetz, în timp ce ne arată unde găsim „Casa trădării” (cea pe care la primul raid o rataserăm din cauza hărţii greşite) şi apoi ne explică istoria Bisericii Romano-Catolice (încă frumoasă şi în picioare), dar şi pe cea a Bisericii Unitariene (pe jumătate prăbuşită), precum şi pe cea a Bisericii Reformate ce domină centrul oraşului, cu ale sale spaţii comerciale ridicate între contraforţii bisericii, proiectată astfel de la bun început pentru a-şi asigura surse de venituri.

Alte şi alte neajunsuri

De la Biserica Reformată, „traseul turistic” merge spre sediul Şcolii Reformate, Clădirea Medievală din care, pe parcursul Revoluţiei de la 1848 prefectul Ţinutului Zlatnei, Petru Dobra, a fost aruncat în stradă apoi împuşcat de soldaţii unguri. Apoi se ajunge prin spatele bisericii pe latura vestică a Pieţei Eroilor la sediul Casinei Române din Abrud (unde au avut loc adunările generale ale „Astrei” de la 1865 şi 1888, prezidate de Timotei Cipariu şi George Bariţiu). Pe aceeaşi latură a Pieţei Eroilor (cum se numeşte mare parte din centrul Abrudului), mai găseşti casa doctorului Alexandru Borza, delegatul zonei la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, creatorul spitalului din Abrud, precum şi casa lui Vasile Ladislau Fodor (tribunul de la 1848) şi a nepotului său Titus Fodor (unul dintre simbolurile moţilor care au participat la înfăptuirea unirii de la 1918). Undeva, pe un colţ, aproape de sediul Primăriei, se află şi Casa lui Ioan Rusu Abrudeanu (1870 – 1943, gazetar şi publicist, luptător pentru cauza naţională şi socială a românilor din Transilvania).

Din oraş nu ai de unde să afli de biserica – monument „Sfinţii Apostoli”, pentru că e situată în Soharu, sat aparţinător al oraşului, şi nici de clădirea de pe strada Crişan de la numărul 22, unde până la 1918 a funcţionat şcoala primară românească, nici de cimitirul din zonă în care se află „mormintele neidentificate ale celor 23 de martiri ucişi în mai – iunie 1849”. Afli de existenţa lor doar de pe site-ul oficial al Primăriei Abrud. Pe scurt, dacă vrei să vizitezi Abrudul, mai întâi încearcă o temeinică documentare pe Internet şi abia apoi pleacă în excursie.

„Ne mişcăm, dar mai încet”

Într-un oraş încărcat de istorie precum Abrudul, doar două clădiri sunt declarate „monument”: biserica romano-catolică şi casa situată pe strada Detunata la numărul 25. Celelalte obiective cu un asemenea statut sunt situate, de fapt, în afara oraşului (Biserica „Sfinţii Apostoli” cu ansamblul său şi cimitirul ortodox vechi se află în Soharu, iar fortificaţia romană este la Cetăţeaua). Comparând listele oficiale (majoritatea incomplete) cu obiectivele culturale şi istorice, care conţin 25 – 30 de obiective, tot e puţin. Nici măcar „Casa trădării” nu şi-a găsit un loc pe lista obiectivelor de care statul ar trebui să se îngrijească. Ea va intra, totuşi, într-un proces de renovare în această toamnă, care va costa 1 milion de lei şi va fi transformată în centru de informare turistică, după cum spune viceprimarul Abrudului, Dorel Paşca: „În primăvară sperăm să fie renovată «Casa trădării». Chiar acum lucrăm şi la o serie de pliante turistice. La anul mocăniţa care circulă pe linia Abrud – Câmpeni nu va mai funcţiona doar o lună, ci din mai până în septembrie. Încercăm să facem ceva şi pentru turism dar, până la urmă, doar reluarea mineritului în zonă ne-ar putea ajuta şi în această direcţie”, adaugă viceprimarul. Pentru restaurarea şi renovarea Centrului Vechi din Abrud s-au întocmit deja peste 20 de proiecte, de către profesori şi studenţi ai Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca. Finanţarea este cea care lipseşte. În 2004, Abrudul încă se număra printre oraşele în care apa la robinete curgea doar două ore pe zi. Din acest punct de vedere situaţia s-a mai schimbat. În ce priveşte valorificarea turistică a zecilor de obiective din oraş, schimbarea are un ritm mult mai lent, după cum recunoaşte şi Dorel Paşca. „Multe dintre edificii sunt proprietăţi private, iar acest lucru îngreunează şi mai mult un eventual demers de renovare. Ne mişcăm şi cu turismul, dar mai încet”.